Rișca

RÍȘCĂ, (2) riște, s. f. 1. Numele unui joc de noroc în care trebuie să se ghicească pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. 2. (Reg.) Cârciumă. – Din rus. reșka.

RÍȘCĂ s. f. Numele unui joc de noroc în care jucătorii trebuie să ghicească pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. – Din rus. reska.

RÍȘCĂ s. f. Joc de noroc la care cîștigă cel care ghicește pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. Dacă le rămînea ceva, păstrau pentru rișcă. PAS, Z. I 268. N-o să-mi joc leafa la rișcă, pe maidan. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 56.

ríșcă¹ (joc) (pop.) s. f.

*ríșcă² (cârciumă) (reg.) s. f., g.-d. art. ríștei; pl. ríște

ríșcă s. f.

RÍȘCĂ s. (turcism înv.) iasâc. (A juca ~.)

ríșcă s. f. – Joc de cap sau de pajură cu o monedă. Origine îndoielnică. Scriban indică rus. arešok, gen. areška „nucă”, care nu pare convingător. Poate în loc de *crijcă, din sl. križĭ, sb. križ „cruce”; sau mai probabil, în loc de *rizică › rijcă, cu sensul de „joc de noroc”, cf. rizic.

RÍȘCĂ f. Joc de noroc, în care câștigă cel care ghicește pe ce parte va cădea moneda aruncată în sus. /cf. rus. reška

Rișca f. râu și mânăstire în jud. Baia, zidită de Petru Rareș. [Slav. RĬEČKA, râu].

rișcă f. joc de băieți pe bani: s’aruncă un gologan de zece bani și partea pe care cade, trage după sine câștig sau pagubă. [Origină necunoscută].

aréșcă f., pl. ște, ștĭ, șce, șcĭ (cp. cu rus. arešokŭ, gen. -ška, dim. d. arĭeh, scris orĭeh, nucă). Mold. Dosu uneĭ monete (scrisă) în opoz. cu arol. – În Munt. reșcă, în vest rișcă (cp. cu rut. orišk, nucușoară).

ríșcă, V. areșcă.

RIȘCĂ s. (turcism înv.) iasîc. (A juca ~.)

RIȘCA, com. în jud. Cluj, situată la poalele N ale m-ților Gilău și cele E ale măgurii Cățelele, pe cursurile superioare ale râurilor Someșu Cald și Rișca; 1.740 loc. (2005).