Mărțișor

MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (2, 3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

MĂRȚIȘÓR¹, (2) mărțișori, s. m. 1. (Popular) Luna martie. În primăvara leatului opt sute douăzeci și unu, luna lui mărțișor. C. PETRESCU, A. R. 192. 2. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu o singură tulpină terminată cu o floare mare, galbenă, cu frunzele dispuse în rozetă (Geum montanum).

MĂRȚIȘÓR², mărțișoare, s. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit (roșu cu alb), care se poartă la începutul lunii martie, mai ales de femei și copii. Aveau mărțișoarele cele mai frumoase; și le cumpărau singure, din economii. BASSARABESCU, S. N. 27.

mărțișór¹ (martie) (pop.) s. m., g.-d. lui mărțișór

mărțișór² (plantă) s. m., pl. mărțișóri

mărțișór³ (obiect) s. n., pl. mărțișoáre

mărțișór (nume popular al lunii martie) s. m.

mărțișór (bot.) s. m., pl. mărțișóri

mărțișór (obiect) s. n., pl. mărtișoáre

MĂRȚIȘÓR s. v. ament, martie.

MĂRȚIȘÓR s. (pop.) marț, (reg.) mărțăruș, mărțiguș. (Poartă ~ la butonieră.)

MĂRȚIȘÓR¹ m. 1) la sing. pop. A treia lună a anului; martie; marț. 2) Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunze adânc crestate și cu flori galbene. /marț pop. + suf. ~ișor

MĂRȚIȘÓR² ~oáre n. Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roșie și albă, care se poartă în cursul lunii martie ca simbol al primăverii. /marț pop. + suf. ~ișor

mărțișor m. 1. pop. luna lui Martie; 2. ban cu o ață roșie împletită cu alb ce fetele și nevestele își atârnă la gât sau la mână în prima zi a lunei Martie; 3. pl. ramuri de salcie acoperite cu flori: iată o gingașă mlădiță cu șirag de mărțisori AL. [Diminutiv din Marț].

mărțișór m. (dim. d. marț 1). Numele popular al luĭ Martie (Rar). N., pl. oare. Marț, breloc pe care-l poartă fetele la gît de la 1 Martie pînă la 1 April în credință că nu le va pîrli soarele.

mărțișor s. v. AMENT. MARTIE.

MĂRȚIȘOR s. (pop.) marț, (reg.) mărțăruș, mărțiguș. (Poartă ~ la butonieră.)

mărțișór, (marț, marțian), s.n. – 1. (pop.) Luna martie; germănar, germinar, mart, marte, marțiu, marțian: „Dacă în marțian răsare soarele și se vede...” (Memoria, 2001: 25). 2. Obicei străvechi. Mărțișoarele tradiționale se confecționau din lână sau din bănuți de aramă sau argint, pe timpul șezătoarelor de peste iarnă. Se purtau toată luna martie (și chiar aprilie), până înfloreau mălinii (sau merii), când se legau de crengi, rostind o dorință. Fiecare dorință era însoțită de o rugăciune. Adulții doreau să se bucure de recolte bogate, iar tinerii să își găsească perechea. – Din marț „martie” (< lat. martius) + suf. -ișor (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

mărțișór, (marț, marțian), s.n. – (pop.) Luna martie; germănar, germinar, mart, marte, marțiu, marțian: „Dacă în marțian răsare soarele și se vede...” (Memoria 2001: 25). – Din marț „martie” (< lat. martius) + -șor.

Mărțișor v. Marț.