Mima

MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A interpreta un rol, o piesă etc. sau a exprima ceva prin mimică, prin gesturi, ca un mim (2). ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. (Cu privire la o piesă de teatru, un rol etc.) A interpreta prin gesturi, ca un mim. (Fig.) Femeile îl ascultă cu interes și aprobă cu întrebări mirate, respectuos mimate, savanta expunere. CAMIL PETRESCU, T. II 90. ♦ (Cu privire la gesturi, apucături etc.) A imita. C-o ușurință uimitoare știa să mimeze gesturile. BART, E. 40.

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

*mímă s. f., g.-d. art. mímei

mimá vb., ind. prez. 1 sg. miméz, 3 sg. și pl. mimeáză

MIMÁ vb. v. simula.

MIMÁ vb. a imita, a reproduce, (înv.) a închipui. (A ~ gesturile cuiva.)

MÍMĂ s. v. mamă, măicuță, mămică.

MIMÁ vb. I. tr. A interpreta (un rol, o piesă) prin mimică. ♦ A imita gesturile, felul de a fi al cuiva. [< fr. mimer, it. mimare].

MIMÁ vb. tr. 1. a interpreta (un rol, o piesă) prin mimică. 2. a imita gesturile, vocea, felul de a fi al cuiva. (< fr. mimer)

A MIMÁ ~éz tranz. 1) (idei, sentimente, stări sufletești, atitudini etc.) A exprima prin mimică, fără a recurge la cuvinte. 2) (gesturile, felul de a fi al cuiva) A reproduce cu fidelitate; a imita; a copia. /<fr. mimer

MIMA vb. a imita, a reproduce, (înv.) a închipui. (A ~ gesturile cuiva.)

mima vb. v. SIMULA.

mimă s. v. MAMĂ. MĂICUȚĂ. MĂMICĂ.

Mim/a, -ĭi, -u v. Dimitrie V 2.