Marghiol

MARGHIÓL, -OÁLĂ, marghioli, -oale, adj. (Înv. și reg.) Deștept, isteț; p. ext. șmecher, șiret, ștrengar; ușuratic. – Din ngr. marghiólos.

MARGHIÓL, -OÁLĂ, marghioli, -oale, adj. (Reg.) Deștept, isteț; p. ext. șmecher, șiret, ștrengar; ușuratic. – Din ngr. marghiólos.

MARGHIÓL, -OÁLĂ, marghioli, -oale, adj. (Regional) Deștept, dezghețat, vioi, isteț; p. ext. ștrengar, șmecher, șiret. Moldovenii sînt marghioli, Bagă fetele-n fiori. TEODORESCU, P. P. 338. ◊ (Substantivat) Tițo, Tițo copiliță... Dă pace voinicilor, Că tu-i da peste-un păcat Cu marghiolul cel din sat. ALECSANDRI, P. P. 325.

marghiól (înv., reg.) (-ghiol) adj. m., pl. marghióli; f. marghioálă, pl. marghioále

marghiól adj. m. (sil. -ghiol), pl. marghióli; f. sg. margioálă, pl. marghioále

MARGHIÓL adj. v. ager, arătos, chipeș, deștept, dibaci, frumos, inteligent, iscusit, isteț, îndemânatic, priceput, șiret, șmecher, viclean.

MARGHIÓL s. v. chin, frământare, zbatere, zbucium, zbuciumare.

marghiól (marghióli), s. m. – 1. Impostor, șmecher. – 2. Donjuan, crai. – Mr. marγiol. Ngr. μαργιόλος (Roesler 572; Meyer 260; Cihac, II, 673), cf. tc. mariol, din it. mariuolo. Sec. XVII. – Der. marghioli, vb. refl. (a se fandosi), cf. ngr. μαργιολεύω; marghiolie, s. f. (fandoseală), cf. ngr. μαργιολία.

MARGHIÓL ~oálă (~óli, ~oále) reg. Care manifestă agerime și deșteptăciune; isteț. /<ngr. marghiólos

marghiol a. șiret. [Gr. mod., din it. mariola]. ║ m, seducător de inimi: marghiolul cel din sat POP.

marghĭól, -oálă adj., pl. m. lĭ (ngr. mar[g]ĭólos, șiret, șmecher [de unde și turc. mariol, haĭmana, netrebnic], d. it. mariolo, mariuolo, înșelător la joc, pungaș). Rar azĭ. Șiret, priceput la rele: aŭ fost un marghĭol și ĭ-aŭ spus mencĭunĭ (Cost. 1, 309). – În Serbia mărghĭol, frumos.

mărghĭól, V. marghĭol.

marghiol adj. v. AGER. ARĂTOS. CHIPEȘ. DEȘTEPT. DIBACI. FRUMOS. INTELIGENT. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. PRICEPUT. ȘIRET. ȘMECHER. VICLEAN.

marghiol s. v. CHIN. FRĂMÎNTARE. ZBATERE. ZBUCIUM. ZBUCIUMARE.

marghiolaș Marghiolaș „intrigant” este explicat de Zorela Creța, în SMCF, IV, p. 185, și de DLR prin marghiol; dar acesta din urmă fiind adjectiv (cu sensul de „șiret”), nu se vede de ce ar mai avea nevoie de un sufix -aș. Mi se pare mai normal să pornim de la verbul marghioli, la care s-a adăugat sufixul de nume de agent.

MARGHIOL subst. (șiret, ștrengar), cuvîntul circulă la greci, italieni, albanezi, turci. (Tiktin) 1. – Tudor, munt. 1765 (HI II 200, III 199); -i, Sandul (Tec I). 2. Marghioala f. act. 3. Cf. Marghiloman polc. (D Buc).