Mag

MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din Antichitate; p. ext. învățat, filosof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea Sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.

MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din antichitate; p. ext. învățat; filozof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.

MAG, magi, s. m. Nume dat preoților unor religii din antichitate; p. ext. astrolog, vrăjitor. Ce e necunoscutul și misterul acesta, bun numai pentru magi și astrologi? C. PETRESCU, R. DR. 38. Bătrînul mag înalță fruntea. GOGA, P. 24. Magul priivea pe gînduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. EMINESCU, O. I 44. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi care au venit din Orient să se închine lui Iisus Hristos la nașterea lui. Magii, cum zăriră Steaua mare, Se călătoriră După zare. TEODORESCU, P. P. 100.

mag s. m., pl. magi

mag s. m., pl. magi

MAG s. 1. v. vrăjitor. 2. (BIS.) (înv.) vâlfă. (Cei trei ~ de la răsărit.)

MAG s. v. astrolog.

MAG s. v. magnetofon.

mag (mági), s. m. – 1. Magician. – 2. Astrolog, sol.., (religie) rege din Orient. – Mr. mag. Ngr. μάγος, cf. bg. mag; și, în parte, din lat. magus. – Der. magie (var. înv. maghie), s. f., din lat. magia, gr. μαγεία, (sec. XVII) și, modern, din it. maggia, fr. magie; magic, adj., din fr. magique; maghicesc, adj. (înv., magic).

MAG magi m. 1) (în antichitate) Preot la popoarele orientale. 2) Persoană care prezice viitorul (după poziția aștrilor). 3) fig. Om învățat; persoană atotștiutoare; filozof. 4) Persoană care face vrăji; vrăjitor. 5) (în religia creștină) Rege mitic despre care se spune că ar fi venit din orient la Bethleem să se închine lui Isus Hristos, la nașterea lui. 6) fig. Persoană care duce sau aduce vești; vestitor. /<sl. magu

mag m. 1. preot la vechii Perși: magul, paza răzbunării, a citit semnul întors EM.; 2. pl. cei trei înțelepți din Orient, sau Craii dela Răsărit, cari veniră la Betlehem să se închine lui Isus.

*mag m. (lat. magus, vgr. mágos, cuv. persic). Preut la vechiĭ Mezĭ și Perșĭ, adoratorĭ aĭ foculuĭ. La Grecĭ și Romanĭ, astrolog, fărmăcător. Ceĭ treĭ magĭ, ceĭ treĭ craĭ de la răsărit care s’au închinat luĭ Hristos cînd s’a născut. V. magie.

MAG s. 1. magician, vrăjitor. 2. (BIS.) (înv.) vîlfă. (Cei trei ~ de la răsărit.)

mag s. v. ASTROLOG.

mag s. n. (arg. tinerilor) Magnetofon ◊ „Toby a primit un mag de la bunicii lui.”; v. și Sc. 15 VIII 76 p. 4; v. și cas (1976) (din magnetofon, prin abreviere; cf. engl. mag; Th. Hristea în R.lit. 13/81 p. 8)

SIMON MAGUL (sec. 1 d. Hr.), magician descris în „Noul Testament” și unele scrieri gnostice; a încercat să cumpere harul de la apostoli; socotit întemeietorul gnozei creștine.

Mag, -a v. Magdalina 10.

MAG subst. mag, din datina Vicleimului; cf. și ung. mag „sîmbure”. 1. Mag, Ion fam., act.; – Margareta din Satu-Mare act; -ul (Ard; Sd XI 53); Măgulești s. (16 B III 285). 2. Maga, V., mold., 1766 (Sd VII 377); – țig. (Sd XVI); Magă, Ioan (Vr C); în genitiv Magăi b. (17 A V 152). 3. Măgioara t. 4. Măgaia b. olt. (16 B V 338); Măgăia moșn., olt. (AO X 129). 5. Maganu, V. mold. act.; -lui, Dealul t. 6. Magoe b. (17 B IV 32). 7. Cf. Măghina f., mold., 1709 (BCI IV 193).

mag, magi s. m. 1. Preot la unele popoare orientale din antichitate; p. ext. învățat, filozof, astrolog. 2. Fiecare dintre cei trei regi (Melhior, Gașpar și Baltazar) care au venit din Orient, călăuziți de o stea, să se închine lui Iisus la nașterea Sa, aducându-I ca daruri aur, smirnă și tămâie. ◊ Steaua magilor v. stea. – Din sl. magŭ, lat. magus, gr. magos.

Simon Magul, vrăjitor din Samaria, botezat de către apostolul Filip, pe care l-a urmat. Văzând minunile pe care le săvârșeau apostolii, a vrut să cumpere cu bani de la aceștia harul Sfântului Duh.

mag, maguri s. n. magnetofon