Lup

aspénchiu sm [At: BARCIANU / Pl: nct / E: lat Asplenium] (Bot; reg) Spinarea-lupului (Adianthum capillus-veneris).

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer sălbatic, carnivor, care seamănă cu un cîine, dar are capul ceva mai mare, botul și urechile mai ascuțite și coada mai stufoasă (Canis lupus). Dintr-o dată s-au sculat cu mînie scroafele asupra lupului, clefăind și pălindu-l cu sfîrlele. SADOVEANU, B. 103. Argatul... a murit sărmanul mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Și deodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure, neagră, deasă, mare, înfiorată... de un urlet flămînd de lupi. EMINESCU, N. 23. Ochii bancherului se înflăcărară; ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. ◊ (În proverbe și zicători) Pe ciobanul fără cîine Lupii-l lasă fără pîine (= cel care nu-și ia măsuri de prevedere păgubește). Lup îmbrăcat în piele de oaie (sau lup în pielea oii), se spune despre un om șiret, rău, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul. Lupul mănîncă și din oile numărate v. numărat. Lupul, cu slugi rămîne flămînd (= cine nu se servește singur rămîne păgubit). Ori îi urla ca lupul, ori îi cînta ca cucul (= tot una este). A intrat lupu-n coșar (= păzește-te de hoț). Vorbești de lup și lupul la ușă, se spune atunci cînd, pomenind numele cuiva, acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului (= a lăsa pe cineva la discreția unui dușman al lui). Lupul își schimbă părul, dar năravul ba (= deprinderile rele și învechite nu se schimbă ușor). ◊ Loc. adv. De cînd cu lupii albi v. alb. ◊ Expr. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stînă = a avea dușmani în casă. A înghiți (sau a mînca) ca (sau cît) lupul = a înghiți sau a mînca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului v. gură (I 1). A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a scăpa, a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. Gură de lup v. gură. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. Și lupii s-or frînge amarnic de rău De-or vrea să se-atingă de leagănul tău. FRUNZĂ, S. 11. 2. Compuse: lupul-bălții = știucă; lup-de-mare = numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat. Femeia... vorbește cu pasiune, ca orice lup-de-mare, despre chestii navale, vapoare, furtuni și naufragii. BART, E. 225; lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinare cenușie și cu aripile și coada negre; se hrănește cu păsări mici, șoareci și insecte (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gîndăcel viu colorat a cărui larvă trăiește în stupii de albine, producînd pagube (Trichodes apiarius); (Bot.) barba-lupului v. barbă; gura-lupului v. gură; ochiul-lupului v. ochi; părul-lupului v. păr; spinarea-lupului v. spinare; talpa-lupului v. talpă. 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frînă pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. Nume dat la diverse mașini folosite în filaturi pentru curățirea sau prelucrarea materialelor textile.

bárba-lúpului (plantă) s. f. art., g.-d. art. bắrbii-lúpului

cấine-lúp s. m., art. cấinele-lúp (dar: câinele său lup); pl. câini-lúpi, art. cấinii-lúpi

!gúra-lúpului (plantă) s. f. art., g.-d. art. gúrii-lúpului

!gúră-de-lúp¹ (defect) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp

gúră-de-lúp² (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp

lup s. m., pl. lupi, art. lúpii

!lup de máre (marinar) s. m. + prep. + s. f.

!lup-de-máre (focă) s. m., pl. lupi-de-máre

!lúpul-albínelor (insectă) s. m. art.

!lúpul-bắlții (pește) s. m. art.

!lúpul-vrắbiilor (pasăre) (-bi-i-) s. m. art.

!mắrul-lúpului (plantă) s. m. art.

!pipérul-lúpului (plantă) s. m. art.

!scânteiúța-lúpului (plantă) s. f. art., g.-d. art. scânteiúței-lúpului

!spinárea-lúpului (plantă) s. f. art., g.-d. art. spinắrii-lúpului

!túrta-lúpului (sămânță) (pop.) s. f. art., g.-d. art. túrtei-lúpului

bárba-lúpului s. f.

câine-lup s. m., art. câinele-lup; pl. câini-lupi

gúra-lúpului (bot. ) s. f., g.-d. art. gúrii-lúpului

gúră-de-lup (med. ) s. f.

gúră-de-lup (tehn. ) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lup; pl. guri-de-lup

lup s. m., pl. lupi

lup-de-máre (focă, marinar) s. m.

lúpul-albínelor (insectă) s. m.

lúpul-bălții (știucă) s. m.

lúpul-vrăbiilor (pasăre) s. m.

mărul-lúpului (bot.) s. m.

pipérul-lúpului s. m.

scânteiúța-lúpului s. f.

spinárea-lúpului (bot.) s. f.

túrta-lúpului s. f.

BARBA-LÚPULUI s. v. pojarniță, rujă, spânz, sunătoare.

BEȘINA-LÚPULUI s. v. gogoașă.

LUP s. 1. (ZOOL.; Canis lupus) (Olt., Ban. și Transilv., eufemistic) spurc. 2. (ZOOL.) lupul-preriilor v. coiot. 3. (IHT.) lup-de-mare v. lavrac. 4. lupul-vrăbiilor v. sfrâncioc.

LUPUL-ALBÍNELOR s. v. albinărel, furnicar, prigorie, viespar.

LUPUL-BĂLȚII s. v. știucă.

MĂRUL-LÚPULUI s. v. curcubețea, curcubețică, dalac, omag, remf.

PĂR-DE-LÚP s. v. țăpoșică.

PIPERUL-LÚPULUI s. v. tulichină.

PIPERUL-LÚPULUI s. v. popilnic.

SPINAREA-LÚPULUI s. v. ferigă, ruginiță.

TALPA-LÚPULUI s. v. coada-mâței.

lup (lúpi), s. m. – Animal sălbatic asemănător cu un cîine (Canis lupus). – Mr., megl., istr. lup. Lat. lŭpus (Pușcariu 1001; Candrea-Dens., 1028; REW 5173), cf. it. (lupo), sicil. lupu, prov. lop, fr. loup, cat. llob, sp., port. lobo. – Der. lupan, adj. (roșcat); lupan, s. m. (lupușor; nume de animale domestice cu părul roșcat); lupesc, adj. (de lup); lupește, adv. (ca lupii); lupărie, s. f. (loc plin cu lupi); lupei, s. m. (lup mic); lupoaică, s. f. (femela lupului); lupoaie (var. lupariță), s. f. (plantă, Orobanche ramosa). Lupare, pe care Bogrea, Dacor., IV, 830, îl derivă dintr-un lat. *lupalis, pare un cuvînt suspect.

LUP ~i m. Mamifer carnivor, asemănător câinelui, care are blană sură, cap mare cu bot ascuțit, gât gros și coadă stufoasă. * ~ în piele de oaie om rău și nesincer. Vorbești de ~ și ~ul la ușă se zice când vorbești despre cineva și acesta tocmai atunci apare. A da oile în paza ~ului a lăsa pe cineva sau ceva la dispoziția răuvoitorilor. ~ul își schimbă părul, dar năravul ba deprinderile rele nu se uită (ușor). ~ bătrân om hâtru și cu experiență bogată. A scăpa ca din gura ~ului a scăpa cu greu dintr-o mare primejdie. A mânca ca un ~ a mânca mult și cu lăcomie. Foame de ~ foame mare. A se duce ca pe gură de ~ a dispărea repede și fără urme. Și ~ul sătul și oaia întreagă se spune când se face dreptate ambelor părți aflate în conflict. Iarna n-au mâncat-o ~ii iarna încă nu s-a sfârșit. 2): ~ul-bălții știucă. ~-de-mare a) pește marin cu dinți puternici; b) specie de focă; c) marinar experimentat. ~ul-vrăbiilor pasăre răpitoare cu spinarea cenușie, cu aripile și coada neagră. ~ marsupial mamifer carnivor, de talia unui câine, cu blană cenușie și cu dungi pe spate. 3) art. Constelație din emisfera sudică. /<lat. lupus

lup m. 1. cuadruped sălbatic și carnivor din genul câinelui; lupul vrăbiilor, sfrancioc; 2. blană de lup; 3. fig. om crud. [Lat. LUPUS].

lup m. (lat. lŭpus, lup, vgr. lýkos, scr. vrĭka-s, vsl. vlŭkŭ, got. vulf-s, germ. wolf; [it. lupo], sic. lupu, pv. lop, fr. loup, cat. llob, sp. pg. lobo). Un animal sălbatic care seamănă foarte mult cu cînele (numaĭ că e maĭ mare) și care atacă maĭ ales turmele de oĭ. Blană de lup: manta blănită cu lup. Un bir plătit cu blănĭ de lup (?): scutește de iliș, sulgiŭ, unt și lup (Xen. 3, 193). Lupu vrăbiilor, sfrancĭoc. Lup de mare (fr. loup de mer), 1. un fel de focă, 2. marinar bătrîn. A mînca ca lupu, a mînca cu mare lăcomie. A urla cu lupiĭ, a te afla într’o societate de răĭ și a face de nevoĭe ca eĭ. A scăpa ca din gura lupuluĭ, a scăpa dintr’un mare pericul. A trăi ca lupu’n pădure, a trăi la largu tăŭ, fericit, Prov. Lupu păru-șĭ schimbă, da năravu ba. V. nărav.

barba-lupului s. v. POJARNIȚĂ. RUJĂ. SPÎNZ. SUNĂTOARE.

beșina-lupului s. v. GOGOAȘĂ.

LUP s. 1. (ZOOL.; Canis lupus) (Olt., Ban. și Transilv., eufemistic) spurc. 2. (IHT.) lup-de-mare (Morone labrax) = lavrac, șalău-de-mare. 3. (ORNIT.) lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor) = berbecel, sfrîncioc, (reg.) berbecuț, șoimuț, țăcăitoare, capra-dracului.

lupul-albinelor s. v. ALBINĂREL. FURNICAR. PRIGORIE. VIESPAR.

lupul-bălții s. v. ȘTIUCĂ.

mărul-lupului s. v. CURCUBEȚEA. CURCUBEȚICĂ. DALAC. OMAG. REMF.

păr-de-lup s. v. ȚĂPOȘICĂ.

piperul-lupului s. v. TULICHINĂ.

PIPERUL-LUPULUI s. (BOT.; Asarum europaeum) popilnic, (reg.) ficățea, năjitnică, pipăruș, piperniță, trierei (pl.), tulipin, buba-inimii, buruiana-frigurilor, buruiană-de-atac, dafin-mic, lingura-frumoaselor, lingura-popii.

spinarea-lupului s. v. FERIGĂ. RUGINIȚĂ.

talpa-lupului s. v. COADA-MÎȚEI.

lup tânăr sint. s. (de obicei la pl.; pol., ec.) Tânăr strălucit și ambițios (mai ales în lumea politică, a afacerilor etc.) ◊ „Un răspuns din ce în ce mai tăios se insinuează din partea «lupilor tineri» ai FSN, adepții ex-premierului Roman.” R.l. 30 XI1 XII 91 p. 2. ◊ „Au participat tinerii lupi [...] și alții.” R.lit. 46/95 p. 9 (varianta tânăr lup, după fr. jeunes loups; PR 1966, DMC 1967; T. Slama-Cazacu în R.lit. 35/93 p. 12)

tânăr lup v. lup tânăr

lup v. Wolf.

lup, lupi, s.m. – 1. (zool.) Mamifer carnivor (Canis lupus). ♦ (onom.) Lup, Lupan, Lupănescu, Lupașcu, Lupău, Lupean, nume de familie (566 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Lupan (422 de persoane), frecvent în zona Groși-Baia Mare. Lupi, poreclă pentru locuitorii din Blidari (Bilțiu-Dăncuș, 2005), Sat Șugatag (Papahagi, 1925) („pentru ce-s mai apucători, mai pribegi”), Șurdești și Vărai; Lupuțu, poreclă în Borșa (ALRRM, 1969); Lupuc, poreclă în Lăpuș (Birdaș, 1994). 2. Menghina tâmplarului (ALR, 1956: 543; Chioar). – Lat. lupus (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

lup, -i, s.m. – 1. Mamifer carnivor (Canis lupus). Lupi, poreclă pentru locuitorii din Șugatag: „pentru ce-s mai apucători, mai pribegi” (Papahagi 1925). Poreclă pentru locuitorii din Blidari (T.B. Dăncuș). Lupuțu, poreclă în Borșa (ALR 1969). Lupuc, poreclă în Lăpuș (Birdaș 1994). 2. Menghina tâmplarului (ALR 1956: 543; Chioar). – Lat. lupus.

DENTE LUPUS, CORNU TAURUS PETIT (lat.) lupul atacă cu colții, taurul cu coarnele. – Horațiu, „Satirae”, II, 1, 52. Fiecare folosește armele de care dispune.

HOMO HOMINI LUPUS EST (lat.) omul e lup pentru om – Plaut, „Asinaria”, 2, 4, 88. Cuvinte reluate de Bacon, Hobbes și de alți gânditori moderni pentru a ilustra degenerarea relațiilor dintre oameni, atunci când acțiunile lor sunt dirijate de un egoism rapace.

LUPUS IN FABULA (lat.) lupul din fabulă – Terențiu, „Adelphoi”, act. IV, scena 1. Persoană care își face apariția tocmai în momentul când se discută despre ea: vorbești de lup și lupul la ușă.

LUP < lat. Lupus din Novae (Șiștov), sec. VI (P. Năsturel în Monumente și Muzee I). Deși este un nume foarte frecvent ca Ursul, Vulpea etc., derivatele lui, în legătură cu calendarul sau cu superstiția populară, s-au trecut în Partea II-a. Acomodat cu suf. -ie: Lupie pren. (Cat mold II).

LUP subst., v. și Partea I-a I. Nume frecvent datorită sensului de exorcism. 1. Lup (Moț); -ăscu, N, (Buc); -escu; -eni, -ești ss. 2. Lupa b. (Moț frecv.; 16 A I 419; Ard; 16 B II 161) etc.; – f. (16 A I 541, III 29; Sd XXI; Vit 28) etc.; Neacșu Lupa (Sd X; P¹⁴). 3. Lupă, D., act.; Lupău pren. (P⁴; Paș); – - Ion, ard. act. 4. Lupáiu (16 A I 358; Ard); Lupăianul 1771 (Acte Sc.). 5. Lupan (Glos); -icea (An Com); -cești s. 6. + -andru: Lupandra (17 B I 310). 7. Lupaș (Moț); -cu (Vr) etc.; Pașco și derivatele, vin de la Pavel și Paște. 8. Lup/e (Dm; Ștef; 16 A II 16); f. (Isp I¹); -easca f.; -escu fam.; -ea (Moț; Ard); -ea, Huru (Sd V 5); Lupia t. (16 B II 35). 9. Lupei (Mar; Hur 123; 16 B YI 142); -u (16 B I 102); Alúpei, T., act. 10. Lupeu (Mar). 11. Lupca ard. 12. Lupéciu, Lupén/ciu, -cea (Paș). 13. Lupeș Pozaru (16 A II 18). 14. Lupila olt. și Lupitu (Cand). 15. Lupița f. (R-Sărat). 16. Lupoi (14 B II 213); -u (Hur; Lupoae (Dm; Lupoaia, Lupoița ss.; Lupoane, olt. (Cand) și s (AO XI 213); Lupone și -asa, soția lui (16 B I 153). 17. Lupșa (Moț; Ard; Ștef); -nu s.; Lupșă (16 B II 79); Lupș/e (Dm; Mar); -ea (Mar); -el (16 B VI 337); -eni s. (C Ștef). 18. Lupșor (Ard II 194; Glos; Paș); -ea (Paș); Lupșoară, G. ard. 19. Lupșoiu, olt. (Cand). 20. Lupu (16 A II 18; Mar frecv.); Lupu/eni, -ești ss. 21. Lupul fam. (Tec I; Sur VII); -escu; -ești s.; -eț (17 B I 161); -ețul (17 B II 289). 22. Lupuca (Mar). 23. Lupușor, munt. (BCI XI 92). 24. Lupuț, -iu, mar., act. II. Lupu este redat și prin ung. Farkas: Fărcaș, b; -a f.; -u b.; Fărcăș/eni, -ești, -anca ss., și prin sl. Bъak vezi Vîlc/.

ARISTOLOCHIA L., MĂRUL LUPULUI, fam. Aristolochiaceae. Gen originar din zonele continentale și calde ale globului, cca 298 specii, erbacee sau arbuști cu tulpini volubile. Flori (perigonul, la bază umflat, este cilindric, rotund sau oblong, spre vîrf gîtuit, încovoiat sau îndoit, cu marginea lărgită, lobată sau ca o limbuță lățită, 6 stamine, rar 4-10 sau mai multe, filamentele și anterele lipite de stil, ovar cu 6, rar 4 loji) verzi, galbene sau pătate, singulare. Frunze alterne, nedentate, simple sau cu 3-5 lobi, reniforme, ovate, cordat-ovate, nervate. Fruct, capsulă cu multe semințe.

Daphne mezereum L.. « Tulichină, Piperul lupului ». Specie care înflorește primăvara devreme, înainte de înfrunzire, rar toamna. Flori (perigon cu 4 diviziuni, 8 stamine) roz-purpurii, rar albe, parfumate, acoperite cu peri noi, sesile, așezate 2-4 pe ramuri, și inflorescențe laterale, sau dispuse axilar. Fruct, drupă cărnoasă, roșie, otrăvitoare, cu un sîmbure, se coace în luna august. Frunzele își păstrează culoarea verde și cad toamna tîrziu, chiar în iarnă. Sînt simple (cca 9 cm lungime), alterne, lanceolate, la bază cuneate, marginea întreagă, pe partea inferioară verzi-cenușii, glabre, cu nervura mediană ieșită mult în relief. Arbust mic (cca 1,30 m înălțime), otrăvitor, cu tulpină erectă, puțin ramificată, scoarță netedă, verde-gălbuie, otrăvitoare, lujeri glabrii, flexibili, cu miros neplăcut.

a intra în gura lupului expr. a avea de înfruntat o posibilă primejdie.

a mânca ca un lup / ca un spart / de parcă ar fi spart expr. a mânca cu poftă, cu lăcomie, mestecând și înghițind rapid.

a pune lupul paznic / păstor la oi expr. (pop.) a lăsa ceva sau pe cineva în grija celui ce-i poate face rău.

flămând ca un lup expr. a fi foarte flămând.

gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor.

lup îmbrăcat în piele de oaie expr. om șiret / rău / ipocrit.

lup moralist expr. (livr.) persoană care critică la alții defectele pe care el însuși le are.

lupii! interj. (adol., glum.) uite / trece o fată frumoasă!