Faun

faun sm [At: NEGRUZZI, S. II, 94 / P: fa-un / Pl: ~i / E: lat faunus] (În mitologia romană) 1 Zeu al fecundității. 2 Divinitate campestră, protectoare a câmpiilor, a pădurilor și a turmelor, înfățișată ca un bărbat cu coarne și cu picioare de țap.

FÁUN, fauni, s. m. Zeu al fecundității din mitologia romană; (sens curent) divinitate romană campestră, protectoare a câmpiilor, pădurilor și turmelor, înfățișată ca un bărbat cu coarne și cu picioare de țap. – Din lat. faunus.

FÁUN, fauni, s. m. Zeu al fecundității din mitologia romană; (sens curent) divinitate romană campestră, protectoare a câmpiilor, pădurilor și turmelor, înfățișată ca un bărbat cu coarne și cu picioare de țap. – Din lat. faunus.

FÁUN, fauni, s. m. (Mitol. romană) Zeu al cîmpiilor, munților și pădurilor și protector al turmelor, înfățișat de obicei ca un om cu coarne și cu picioare de țap. V. satir. Pe jgheabul verde al cișmelei, un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume. MACEDONSKI, O. I 63. – Pronunțat: fa-un.

fáun s.m. (în mit. romană; și nm. pr.) Zeu al câmpiilor, al pădurilor și al turmelor, reprezentat ca un bărbat cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap, și cu urechi mobile, care era celebrat de romani în serbările numite „Lupercalii”. • pl. -i. / <lat. faunus, -i.

fáun s. m., pl. fáuni

fáun s. m., pl. fáuni

FÁUN s.m. (La romani) Zeu al câmpurilor și al pădurilor, protector al turmelor, reprezentat de obicei cu coarne și cu picioare de țap. [Pron. fa-un. / < lat. Faunus].

FÁUN s. m. (la romani) zeu al câmpurilor, al munților și pădurilor, protector al turmelor, reprezentant ca un om cu coarne și cu picioare de țap. (< lat. faunus)

FÁUN ~i m. (în mitologia romană) 1) Zeu al fecundității. 2) Ființă imaginară în chip de bărbat cu coarne, urechi lungi și picioare de țap, protector al câmpiilor, al pădurilor și al turmelor. [Sil. fa-un] /<lat. faunus

Faun m. Mit. zeu câmpenesc la Romani.

Faun = Faunus.