Dohot

dóhot sn [At: (a. 1741) FURNICĂ, I. C. 14 / V: (îrg) díh~, dúh~, (reg) ~hod, ~hor, ~hat, dúhod, dúhut, díhod / Pl: ~uri / E: ucr дехоти] 1 (Trs, Mol, Buc) Lichid vâscos asemănător cu păcura, obținut dintr-un amestec de rășini vegetale extrase din scoarță sau lemn de pin, arin sau fag. 2 Ulei, întrebuințat în trecut la ungerea osiilor la car și căruță, la protecția cârligelor de pescuit marin sau tratarea unor boli de piele. 3 (Pex) Păcură.^[1] modificată

dúhod sn vz dohot

dúhot sn vz dohot

dúhut sn vz dohot

DÓHOT, (2) dohoturi, s. n. (Reg.) 1. Lichid uleios obținut prin distilarea unor materiale vegetale și folosit la ungerea osiilor carului și căruței; păcură pentru uns osiile. 2. Sortiment de dohot (1). – Din ucr. dehotĭ.

DÓHOT, dohoturi, s. n. (Reg.) Lichid uleios obținut prin distilarea unor materiale vegetale și folosit la ungerea osiilor carului și căruței; păcură pentru uns osiile. – Din ucr. dehotĩ.

DÓHOT s. n. (Regional) Lichid uleios obținut prin distilarea uscată a unor materiale vegetale (mai ales scoarță sau lemn de mesteacăn, pin sau fag) și folosit în special la uns osiile carului. V. gudron. Bocănește pe cărări cu ciubotele-i uriașe, care miroase, cine știe de unde, a dohot. SADOVEANU, O. III 614. Găseam pe moș Chiorpec răbuind ciubotele cu dohot de cel bun, care face pielea moale. CREANGĂ, A. 46. Căruța a plecat scîrțîind încetișor, căci roata cea stîngă nu era prea bine unsă cu dohot. CONTEMPORANUL, III 654. – Accentuat și: (Transilv.) dohót.

dóhot (reg.) s. n., (sorturi) pl. dóhoturi

dóhot s. n., (sorturi) pl. dóhoturi

DÓHOT s. v. păcură.

dóhot s. m. – 1. Păcură de uns osiile. – 2. Miros urît, putoare. – Var. duhot. Mag. dohot (Cihac, II, 98; Tiktin; Scriban), cf. rut. dochotĭ. – Der. dohotniță, s. f. (vas în care se păstrează dohotul); dohoniță, s. f. (dohotniță). Cf. duh.

DÓHOT n. pop. Produs uleios și vâscos de culoare închisă, obținut prin distilarea unor materii vegetale și folosit în special pentru uns osiile la căruță. /<ucr. dehoti

dòhot n. Mold. păcură groasă de uns osiile carelor: un ulcior cu dohot de mesteacăn CR. [Ung. DOHOT].

dóhot n., pl. urĭ (rut. dohotĭ și déhot, rus. dégotĭ [citit dióghoti], d. vsl. degŭti; ung. dohot). Est. Uleĭ de mesteacăn de uns cizmele țărăneștĭ și osiile (astăzĭ înlocuit pin păcură). Vest. Mare putoare de cizme țărăneștĭ.

dohot s. v. PĂCURĂ.

dóhot, dohoturi, s.m. – (reg.) Păcură; combustibil pentru lampă; fotoghin, naft, opaiț. – Din ucr. dehotǐ (Scriban, DER, DEX, DMA); din magh. dohot (Cihac, Tiktin, cf. DER; Scriban).

dóhot, -uri, s.m. – Păcură; combustibil pentru lampă; fotoghin, naft, opaiț. – Din ucr. dehotǐ.

DOHOT subst. „păcura extrasă în vechime din coajă de copac”, înainte de a se exploata țițeiul; cuvîntul a produs toponime și antroponime. 1. Dohotărie t. (Băl VI) și Duhotărie (Mus) și contrase: Dăotari t. (Sc) și Dolăria, deal (Mus). 2. Dohotariu, V., act.; -l, Gh. (Sd XI 60); – l t. (Bacău) < subst. doholar sau păcureț (Sd VI 108); cf. „dohodnec” mold. (Sd VI 108). 3. Dohtana f., țig. (16 B VI 271); cuvîntul s-a contras în: Doftești s., mold. (RI III 20; BCI VIII 97), < antroponimul *Dofta. 4. Doftana rîul < dohot + suf. (etim, E. Petrovici, în St. și cerc. lingv. V 1-2 p. 27), apare în documente: Doht/ana, -eana (16 B IV 282, V 41); dim. Doftăneț, vale (Sc).