PRÓPRIU, -IE, proprii, adj.
1. Care
aparţine în mod
exclusiv cuiva;
personal. ♢
Nume (sau
substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei fiinţe spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinţe din aceeaşi categorie şi care se scrie cu iniţială mare.
2. Caracteristic,
specific.
3. Care este bun
pentru...;
indicat,
potrivit,
adecvat.
4. (Despre cuvinte,
despre termeni) Care redă exact ideea ce
trebuie exprimată. ♢ Expr.
Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De bază, prim. – Din lat.
proprius, fr.
propre.
Propriu ≠ comun, figurat, impropriu, necaracteristic
PRÓPRIU adj.
1. v.
particular.
2. v.
personal.
3. individual,
particular,
personal, (rar) subiectiv.
(O viziune, o creaţie ~.) 4. v.
caracteristic.
5. adecvat, bun,
indicat, nimerit,
potrivit.
(Un teren ~ pentru înflorirea artelor.)
própriu adj. m. [
-priu pron.
-priu], art.
própriul, pl.
próprii, art.
própriii (sil.
-pri-ii); f. sg.
próprie (sil.
-pri-e), art.
própria (sil.
-pri-a), g.-d. art.
própriei, pl.
próprii, art.
própriile (sil.
-pri-i-)
PRÓPRI//U ~e (
~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care
aparţine unei persoane; individual. ♢
Nume (
sau substantiv)
~ nume dat unei fiinţe sau unui lucru
pentru a le deosebi de alte fiinţe sau lucruri. 2) Care întruneşte trăsături ce individualizează; tipic;
specific; distinctiv; caracteristic.
Pronunţare ~e. 3) Care este în concordanţă deplină;
adecvat;
potrivit. 4) (
despre cuvinte) Care redă exact ideea ce
trebuie exprimată. ♢
Sens ~ sens iniţial, de bază.
~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat.
proprius, fr.
propre
PRÓPRIU, -IE adj. 1. Care
aparţine cuiva în mod
exclusiv;
personal. ♢
Amor propriu = sentiment al propriei demnităţi, conştiinţa valorii proprii.
2. Caracteristic,
particular.
3. Indicat, bun
pentru...
4. (
Despre un cuvânt sau un termen) Care redă precis ideea de exprimat. ♢
Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (
Despre sensuri; op. f i g u r a t) Prim, de bază, natural. [Pron.
-priu. / < lat.
proprius, cf. fr.
propre].
PRÓPRIU, -IE adj. 1. care
aparţine în mod
exclusiv cuiva;
personal. 2. caracteristic,
particular. 3. care este bun,
indicat pentru... 4. (
despre cuvinte, stil etc.) care redă exact noţiunea sau ideea ce
trebuie exprimată. o ~-zis = de fapt; la drept vorbind. ♢ (
despre sensuri) prim, de bază. (< lat.
proprius, fr.
propre)
própriu (-ie), adj. – Personal,
specific. Fr.
propre. – Der.
impropriu, adj., din fr.
impropre; proprietar (var. vulg.
propietar), s.m., din fr.
propriétaire;
prop(r)ietăreasă, s.f. (stăpînă);
prop(r)ietate, s.f., din fr.
propriéte;
improprietate, s.f., din fr.
impropriéte;
împrop(r)ietări, vb. (a se face proprietar; a da ţăranilor proprietăţi agricole). Toate var. fără
r sînt vulgare.
