INVENTÁR, inventare, s.n. Listă, catalog,
registru, document în care sunt enumerate (şi descrise
cantitativ şi
valoric) toate bunurile care se află într-o
gospodărie, într-o instituţie, într-un magazin etc.;
p. ext. totalitatea acestor bunuri. ♢
Inventar viu = totalitatea vitelor şi păsărilor dintr-o
gospodărie.
Inventar mod = totalitatea uneltelor, a maşinilor, a mijloacelor de transport aparţinând unei gospodării sau întreprinderi. ♢ Loc. vb.
A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunţită;
înşirare,
enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr.
inventaire, lat.
inventarium.
INVENTÁR s.
1. listă, (înv.) catagrafie, sumar.
(Un ~ de bunuri.) 2. (fam.) zestre.
(~ al unei în-treprinderi.)
inventár s. n., pl.
inventáre
INVENTÁR ~e n. Document în care sunt trecute şi evaluate, sub aspect
cantitativ şi
valoric, toate mijloacele de care dispune la un anumit moment o persoană fizică sau juridică. ♢
~ gospodăresc totalitate a valorilor materiale aflate în gospodăria unei întreprinderi, a unei instituţii sau a unei organizaţii. /<fr.
inventaire, lat.
inventarium
INVENTÁR s.n. Listă,
registru etc. cuprinzând toate lucrurile care constituie averea unei gospodării, a unei instituţii etc.; (
p. ext.) totalitatea acestor bunuri. ♢
A face inventarul = a inventaria. ♦ (
Fig.) Listă exactă, amănunţită;
înşirare,
enumerare (a unor fapte etc.). [< fr.
inventaire, cf. lat.
inventarium].
INVENTÁR s. n. 1. listă,
registru etc. cuprinzând lucrurile care constituie averea unei gospodării, instituţii etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri. 2. (fig.) listă exactă, amănunţită;
înşirare,
enumerare (a unor fapte etc.). 3. totalitatea unităţilor care constituie o parte de vorbire, o clasă ori o specie lexicală sau gramaticală. (< fr.
inventaire, lat.
inventarium)
