ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. – Et. nec.

ZĂPĂCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) zăpăci și rezultatul ei. – V. zăpăci.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. – Et. nec.

ZĂPĂCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) zăpăci și rezultatul ei. – V. zăpăci.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A tulbura mintea cuiva, a-l face să-și piardă capul; a năuci, a buimăci, a ameți. Cîteva zile, la început, îl cam zăpăcise orașul acesta mare, în care el venise pentru întîia oară. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Comisarul potrivise însă lucrurile astfel, ca ei să sosească-n pădure pe-nserate, și asta-l zăpăcea pe Duțu. SLAVICI, O. I 368. Strălucirea hainelor lui Făt- Frumos, pînă într-atîta orbise și zăpăcise pe vrăjmaș, de nu mai știau oștile unde se află. ISPIRESCU, L. 156. ◊ Refl. Moșul se zăpăci cu totul la auzul vorbelor. Stătu în loc și parcă nu-i venea să creadă. DUNĂREANU, CH. 11. Și ea, mergînd spre Viorel, De mînă cînd a prins-o el, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. 2. (Familiar) A încurca, a răvăși. Ei acum, ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162.

ZĂPĂCÍRE, zăpăciri, s. f. Acțiunea de a (se) zăpăci; buimăceală, amețeală, tulburare. Mie-mi păru deodată Maria speriată Că strigă, și la dînsa se dă un lup turbat. Apuc în zăpăcire securea răzimată De căpătîiul nostru, izbesc pe biata fată Care dormea în pace. BOLLIAC, O. 105.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A răvăși.

ZĂPĂCÍRE, zăpăciri, s. f. Acțiunea de a (se) zăpăci și rezultatul ei; buimăceală, năucire, tulburare.

zăpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 să zăpăceáscă

zăpăcíre s. f., g.-d. art. zăpăcírii

zăpăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăpăceáscă

zăpăcíre s. f., g.-d. art. zăpăcírii

ZĂPĂCÍ vb. 1. v. buimăci. 2. v. dezorienta. 3. v. tulbura. 4. v. fâstâci. 5. v. încurca. 6. v. deranja.

ZĂPĂCÍRE s. 1. v. buimăcire. 2. v. fâstâcire. 3. v. deranjare.

A se zăpăci ≠ a se dezmetici

A zăpăci ≠ a dezmetici

Zăpăcire ≠ dezmeticire

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. ~ (prob. din sl. zapačiti = a roti, a învârti; sau onom. zap + suf. -ci)

zăpăcí (-césc, -ít), vb. – A năuci, a buimăci, a ameți. Origine incertă. Poate din sl. zapačiti „a face să se învîrtescă” (Densusianu, GS, IV, 390), cf. opăci „a buimăci”, sb. pačati se „a se amesteca”; mai probabil este o creație expresivă, cf. zap, cu suf. -ci. Legătura cu sl. (za)dĕti (Cihac, II, 468) sau cu bg. zapacam (Conev 101) este improbabilă. – Der. zăpăceală, s. f. (buimăceală); zăpăuc (var. zăbăuc), adj. (buimac).

A ZĂPĂCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se zăpăcească. 2) (lucruri) A întoarce pe o parte și pe alta, împrăștiind, încâlcind, amestecând (pentru a găsi ceva); a răscoli. /Orig. nec.

A SE ZĂPĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A-și pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a se zăluzi; a se țicni; a înnebuni. 2) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se pierde. 3) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neștiind cum să procedeze în situația creată); a se fâstâci; a se încurca. /Orig. nec.

zăpăcì v. 1. a încurca rău; 2. a pierde capul. [Cf. pol. ZAPODZIAC, a rătăci].

zăpăcésc v. tr. (slav compus ca și opăcesc). Năucesc, turbur: a zăpăci un copil pin întrebărĭ. Rătăcesc, răvășesc: a zăpăci niște scrisorĭ. V. refl. Se zăpăcise de bucurie.

ZĂPĂCI vb. 1. a (se) ameți, a (se) buimăci, a (se) năuci, (pop.) a (se) bîigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!) 2. a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a încurca, (livr.) a deconcerta. (Vestea auzită l-a ~.) 3. a (se) tulbura. (S-a ~ cînd l-a văzut.) 4. a se fîstîci, a se intimida, a se încurca, (reg.) a se teșmeni, a se ului, (Transilv.) a se îngăimăci, (Olt., Munt. și Transilv.) a se rătuti, (fig.) a se pierde. (Ce te-ai ~ așa în fața lor?) 5. a încurca, (prin Transilv.) a mitroși. (A ~ ceva.) 6. a deranja, a răscoli, a răvăși, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hîrtiile?)

ZĂPĂCIRE s. 1. buimăcire, năucire. (~ cuiva.) 2. fîstîcire, încurcare. (~ unui copil.) 3. deranjare, răscolire, răvășire. (~ hîrtiilor de pe masă.)

a o zăpăci expr. (adol., eufem.) a se masturba.

a zăpăci (pe cineva) în bătaie expr. a bate (pe cineva) foarte tare.

a zăpăci de cap (pe cineva) expr. 1. a vorbi continuu, confuz și în contradictoriu. 2. a relua cu insistență un subiect de discuție.