ZĂCĂTÚRĂ, zăcături, s. f. (Reg.) 1. Loc de odihnă pentru vite; zăcătoare (4), staniște. 2. Rachiu sau vin depozitat într-o zăcătoare (II 1). – Zăcea + suf. -ătură.

ZĂCĂTÚRĂ, zăcături, s. f. (Reg.) 1. Loc de odihnă pentru vite; zăcătoare (4), staniște. 2. Rachiu sau vin depozitat într-o zăcătoare (II 1). – Zăcea + suf. -ătură.

ZĂCĂTÚRĂ, zăcături, s. f. (Regional) 1. Rachiu sau vin depozitat într-o zăcătoare. Hai, saleaca zăcâtură, Cum o ieu fetele-n gură, Nevestele-n pînzătură. Duc acasă voie bună. ȘEZ. VIIII 63. 2. Loc de odihnă pentru vite; zăcătoare. Duceți-vă... în rîmătura porcilor Și-n zăcătura vacilor. MAT. FOLK. 1554.

ZĂCĂTÚRĂ, zăcături, s. f. (Reg.) 1. Loc de odihnă pentru vite; zăcătoare (4). 2. Rachiu sau vin depozitat într-o zăcătoare (1). – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)tură.

zăcătúră (reg.) s. f., g.-d. art. zăcătúrii; pl. zăcătúri

zăcătúră s. f., g.-d. art. zăcătúrii; pl. zăcătúri

ZĂCĂTÚRĂ s. v. staniște.

zăcătură s. v. STANIȘTE.