VĂMUÍ, vămuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a percepe, a încasa vamă. 2. (La moară) A lua uium ca plată pentru măcinat. ♦ Fig. A fura o parte din ceva. – Vamă + suf. -ui.

VĂMUÍ, vămuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a percepe, a încasa vamă. 2. (La moară) A lua uium ca plată pentru măcinat. ♦ Fig. A fura o parte din ceva. – Vamă + suf. -ui.

VĂMUÍ, vămuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A taxa obiectele pentru care trebuie să se plătească vamă; a lua vamă. Deșteaptă-l, deșteaptă, să ne vămuiască, să ne slobozească. TEODORESCU, P. P. 85. ◊ Absol. A dat răspuns vameșilor împărăției despre treburile ce are și marfa pe care o aduce. Le-a pus deoparte, cuviincios, și peșcheșul ce li se cuvine lor pentru că se ostenesc a vămui. SADOVEANU, P. 149. ♦ Fig. A lua pe furiș o parte din ceva; a fura. Ciobanul lui, ascuns în anteriu și cu obrăzar, i-a căutat pe toți și i-a vămuit după legea hoției. SADOVEANU, O. VIII 248. 2. (La moară) A lua o parte din grîne drept plată pentru măcinat. (Absol.) Morăreasa vămuiește, Neică dragoste-i vorbește. La TDRG. 3. (În credințele religioase) A încasa de la sufletul unui mort taxa cuvenită pentru a-l lăsa să treacă prin văzduh pe lumea cealaltă. Țin calea la oameni ăi de mor, și-i vămuiește și nu-i lasă să treacă în cer. ȘEZ. III 79.

vămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vămuiésc, imperf. 3 sg. vămuiá conj. prez. 3 să vămuiáscă

vămuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vămuiésc, imperf. 3 sg. vămuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vămuiáscă

A VĂMUÍ ~iésc tranz. 1) (obiecte de import și export) A supune unei taxe vamale. /vamă + suf. ~ui

vămuì v. a percepe taxa de vamă.

vămuĭésc v. tr. (d. vamă; ung. vámolni, vámozni). Supun o marfă taxeĭ de vamă. Ĭaŭ uĭumu. Fig. Ĭaŭ (răpesc) o parte, cĭupesc din: nu s’a lăsat pînă nu mĭ-a vămuit găinile.

vămui, vămuiesc v. t. (fig.) a fura o parte din ceva