VINÁȚ, vinațuri, s. n. (Pop.) (Varietate) de vin. [Pl. și: vinațe] – Probabil lat. vinaceus.

VINÁȚ, vinațuri, s. n. (Pop.) (Varietate) de vin. [Pl. și: vinațe] – Probabil lat. vinaceus.

VINÁȚ, vinațuri și vinațe, s. n. (Mai ales la pl.) Fel, varietate de vin. Are strînsă o avere bunicică în bani și vinațuri bine îngrijite. CARAGIALE, O. I 283. Potgoria Cotnarii [este] vestită prin vinațele sale. NEGRUZZI, S. I 183. Și la zarea focului Stau voinicii codrului... Știu că beau vinațe reci Și că frig vro cinci berbeci. ALECSANDRI, P. P. 262. ♦ (Regional) Vinars.

vináț (pop.) s. n., pl. vináțuri/vináțe

vináț s. n., pl. vináțuri/vináțe

VINÁȚ ~uri n. mai ales la pl. pop. Varietăți de vinuri. [Pl. și vinațe] /<lat. vinaceus

vinaț n. soiuri de vin: zece feluri de vinațe Al. [Lat. (HORTUS) VINACEUS].

vináț n., pl. urĭ (lat. vináceus, de strugurĭ, de vin. Cp. cu cîrnaț, laț, găĭnaț). Pl. Est. Vinurĭ, felurĭ de vin.