TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti.

TĂVĂLÍRE, tăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) tăvăli și rezultatul ei. – V. tăvăli.

TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti.

TĂVĂLÍRE, tăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) tăvăli și rezultatul ei. – V. tăvăli.

TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. A se rostogoli pe jos, învîrtindu-se de repetate ori de pe o parte pe alta. Se tăvălea, se zvîrcolea ca un vierme. DUMITRIU, N. 255. După ce mă tăvăleam bine prin mîl și mă cufundam în apă... intram în moară. SADOVEANU, O. VII 294. La bani turcii năvălea Și pe gios se tăvălea. Dar pe badiul nu-l slăbea. ALECSANDRI, P. P. 125. Am un ou roșu; Unde se tăvălește, Iarbă nu mai crește (Focul). GOROVEI, C. 152. (Tranz.) Mama... părpălind niște pui tineri la frigare ș-apoi tăvălindu-i prin unt, pe la prînzul cel mic, cheamă pe mătușa Măriuca. CREANGĂ, A. 60. ◊ (Poetic) Mult era frumos și bine aici în fața valurilor ce se tăvăleau greoaie spre șesul depărtat. SLAVICI, O. II 11. ◊ Expr. A se tăvăli de rîs = a rîde cu mare poftă, a se prăpădi de rîs. Cînd ne aminteam de isprăvile lui Moțăt de la Tîrgul Ocnei, cel mai blastamat dintre noi, ne tăvăleam de rîs ca copiii. HOGAȘ, H. 68. 2. Tranz. A bate pe cineva trîntindu-l și tîrîndu-l pe jos. Se simțea acum vinovată față de el că din pricina ei a fost tăvălit în duminica aceea. PAS, Z. I 125. 3. Tranz. A murdări, a păta, a mînji. Fata babei i-au răspuns: Ce? Eu să m-apuc de-un lucru ca acesta și să-mi tăvălesc mînuțele? SBIERA, P. 209. Cum n-oi plînge, bădică, dacă vine... ista, de-mi tăvălește pînza cu picioarele lui. ALEXANDRI, T. 274. ◊ Fig. A, nu-ți tăvăli talentul prin saloanele bogate, Unde capul nu gîndește, Unde inima nu bate, Decît dup-o anumită și stupidă învoială. VLAHUȚĂ, O. A. I 73. ◊ Refl. pas. Privea mîhnit cum i se tăvăleau bunătate de covoare. VORNIC, P. 227. 4. Tranz. (Cu privire la iarbă, la flori etc.) A culca la pămînt, a călca, a strivi. Mergînd astăzi prin grădină, Găsii iarba tăvălită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278.

TĂVĂLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tăvăli.

tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă

tăvălíre s. f., g.-d. art. tăvălírii; pl. tăvălíri

tăvălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăvăleáscă

tăvălíre s. f., g.-d. art. tăvălírii; pl. tăvălíri

TĂVĂLÍ vb. 1. a (se) rostogoli. (Se înșfacă de păr și se ~ prin iarbă.) 2. a se zvârcoli. (Se ~ pe jos, de durere.) 3. v. culca.

TĂVĂLÍ vb. v. jegoși, mânji, murdări, păta.

TĂVĂLÍRE s. 1. rostogolire. (~ lor în iarbă, în timpul încăierării.) 2. zvârcolire. (~ cuiva pe jos, de durere.) 3. v. culcare.

A TĂVĂLÍ ~ésc tranz. 1) A face să se tăvălească. 2) (haine) A umple de murdărie; a murdări; a mânji; a păta. 3) A bate, trântind și târând pe jos. 4) (iarba, florile) A apleca la pământ luând o poziție aproape orizontală; a culca; a poligni; a pologi. 5) fig. pop. (persoane) A face să-și piardă autoritatea; a compromite; a discredita. /cf. sl. povaliti

A SE TĂVĂLÍ mă ~ésc intranz. pop. A se întoarce pe o parte și pe alta. ◊ ~ de râs a râde cu poftă; a se prăpădi de râs. /cf. sl. povaliti

tăvălì v. 1. a (se) rostogoli întinzându-se: porcul se tăvălește în noroiu; fam. a se tăvăli de râs; 2. fig. a se mânji. [Origină necunoscută].

tăvălésc v. tr. (tă ca’n tămînjesc și vsl. valiti, a rostogoli. Cp. și cu sîrb. tavoljiti, a trăi greŭ. V. val 1). Rostogolesc (Vechĭ). Tîrăsc, învîrtesc (pin colb, pin noroĭ, pin zahăr pisat). Murdăresc, mînjesc: a-țĭ tăvăli haĭnele. Fig. Înjosesc: a-țĭ tăvăli talentu. V. refl. Porcu se tăvălește pin noroĭ. A te tăvăli de rîs, a leșina de rîs, a nu maĭ putea de rîs. Fig. A te tăvăli în mocirlă, a te înjosi în vițiŭ, a te băga într’o societate de oamenĭ compromișĭ.

TĂVĂLI vb. 1. a (se) rostogoli. (Se înșfacă de păr și se ~ prin iarbă.) 2. a se zvîrcoli. (Se ~ pe jos de durere.) 3. a culca, a doborî, (pop.) a pologi. (~ iarba în picioare.)

tăvăli vb. v. JEGOȘI. MÎNJI. MURDĂRI. PĂTA.

TĂVĂLIRE s. 1. rostogolire. (~ lor în iarbă, în timpul încăierării.) 2. zvîrcolire. (~ cuiva pe jos de durere.) 3. culcare, doborîre. (~ ierbii în picioare, la pămînt.)

tăvăli, tăvălesc v. t. (pop. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.