TĂRĂGĂIÁ vb. I
v. tărăgăna. TĂRĂGĂNÁ, tărăgănez,
vb. I.
1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele.
2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi.
3. Intranz. (
Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [
Var.:
tărăgăiá, trăgăná vb. I,
tărăgăní vb. IV] – Din
trăgăna („a trage” <
lat. pop.).
TĂRĂGĂNÍ vb. IV
v. tărăgăna. TRĂGĂNÁ vb. I
v. tărăgăna. TĂRĂGĂIÁ vb. I
v. tărăgăna. TĂRĂGĂNÁ, tărăgănez,
vb. I.
1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele.
2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi.
3. Intranz. (
Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [
Var.:
tărăgăiá, trăgăná vb. I,
tărăgăní vb. IV] – Din
trăgăna („a trage” <
lat. pop.).
TĂRĂGĂNÍ vb. IV
v. tărăgăna. TRĂGĂNÁ vb. I
v. tărăgăna. TĂRĂGĂIÁ vb. I
v. tărăgăna. TĂRĂGĂNÁ, tărăgănez,
vb. I. (Și în forma trăgăna)
1. Tranz. A amîna de pe o zi pe alta, a întîrzia, a tergiversa, a face să se prelungească (o acțiune, o soluționare). Petre a Smarandei tot tărăgănase și el însurătoarea. Se ținea după Mărioara Irinii. REBREANU, R. I 282. ♦ (Cu complementul «mersul», «pașii») A merge încet, anevoie, tîrîndu-și picioarele. Tărăgănîndu-și mersul trec frații lor, hoinarii. Cu mîna spre pomană și boarfele sub braț. LESNEA, I. 127. ♦ (Cu complementul «vorbă», «cuvînt») A vorbi rar, lungind silabele. Ce doriți mă rog? – îl întrebă ea trăgănînd vorbele. SLAVICI, N. II 270.
2. Refl. impers. (Subînțelegîndu-se vremea sau o noțiune care implică ideea de timp) A se scurge încet, a dura, a se prelungi. Nu s-au trăgănat tare mult și sosi și Petrea Făt-Frumos. SBIERA, P. 128.
3. Intranz. A cînta alene, cu jale; a doini. Eu de-oi prinde a trăgăna, Frunzele vor tremura. BIBICESCU, P. P. 320. ♦ (Despre vînt) A sufla încet, a adia. Cînd vîntu c-o trăgăna, Tu atunci te-i legăna. BIBICESCU, P. P. 280. – Variante:
tărăgăiá (ISPIRESCU, U. 69),
trăgăna vb. I,
tărăgăí (ISPIRESCU, L. 227),
tărăgăní vb. IV.
TĂRĂGĂNÍ vb. IV
v. tărăgăna. TRĂGĂNÁ vb. I
v. tărăgăna. tărăgăná (a ~) vb.,
ind. prez. 3 tărăgăneáză
tărăgăná vb., ind. prez. 1 sg. tărăgănéz, 3 sg. și pl. tărăgăneáză TĂRĂGĂNÁ vb. 1. v. tergiversa. 2. v. amâna. 3. a se lungi, a trena. (Acțiunea romanului se ~.) TRĂGĂNÁ vb. v. adia, doini. trăgăná (trăgănéz, trăgănát), vb. – A lungi, a amîna, a tergiversa, a lucra încet. –
Der. tărăgăna, t(ă)răgă(n)i, străgăni. Origine incertă. Se consideră
der. din
lat. *tragῑnāre (Pușcariu 1753; REW 8837; Rosetti, I, 58; Candrea),
cf. it. straschinare,
fr. traîner,
sp.,
port. trajinar; trecerea lui gi › gă este analoagă cu mesteacăn, leagăn (Tiktin). În ciuda acestor coincidențe, explicația pare insuficientă; mai degrabă ar fi o
der. internă, de la trage cu
suf. expresiv -na, ca în alte cazuri clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). –
Der. trăgăneală (
var. străgăneală, tărăgăială, trăgănitură),
s. f. (tergiversare, întîrziere); trăgănitor,
adj. (lent, întîrziat, leneș); trăgănac,
s. m. (plantă, Potentilla reptans).
A TĂRĂGĂNÁ ~éz 1. tranz. 1) (lucrări, acțiuni) A amâna de azi pe mâine, nerealizând; a tergiversa. ◊ ~ mersul (sau pașii) a merge alene, târându-și picioarele. ~ vorba (sau cuvintele) a vorbi rar, lungind fiecare silabă. 2) A face să se tărăgăneze. 2. intranz. 1) A cânta tânguitor, cu jale. 2) (despre vânt) A bate ușor; a sufla lin; a adia; a aburi. /cf. a trage A SE TĂRĂGĂNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) pop. (despre timp) A se derula încet; a se scurge. 2) (despre acțiuni) A se desfășura extrem de încet; a se lungi. /cf. a trage tărăgănì v. V.
trăgănà. [Formă amplificată spre a exprima o zăbovire îndelungată].
trăgănà v.
1. a trage îndelung (în timp, în spațiu);
2. a face să dureze prea mult, a zăbovi cu amânări: l’am tot trăgănat cu promisiuni;
3. a merge încet: procesul s’a trăgănat mult timp;
4. a se târî cu anevoie: se trăgănează încet pe jos o jalnică grămadă AL. [Derivat din trage].
tărăgăneálă, -ănésc, -néz, -ăĭală-, -ăĭesc, V.
trăgăn-. trăgănéz v. tr. (din tragăn [verb], formă neobișnuită, derivat din trag. Formele romane [it. trainare, fr. traîner, cat. traginar] presupun un lat. *tragĭnare. Hatzfeld presupune un subst. *tragîna). Fac să meargă încet, zăbovesc, tot amîn: m’a tot trăgănat cu vorba de azĭ pe mîne pînă cînd, în sfîrșit, mĭ-a plătit. V. refl. Mă mișc (merg) cu greŭ: se trăgănează’ncet pe jos o jalnică grămadă (Al.). Amîn mereŭ: un șarlatan de avocat care trăgănează procesele. – Și
(s)trăgănesc, tărăgănez, -ănesc și
-ăĭesc. V.
tergiversez. TĂRĂGĂNA vb. 1. a întîrzia, a lungi, a tergiversa, a trena, (înv.) a prelungi. (A mai ~ soluționarea problemei.) 2. a amîna, a lungi, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (A ~ intenționat momentul reîntîlnirii.) 3. a se lungi, a trena. (Acțiunea romanului se ~.) trăgăna vb. v. ADIA. DOINI. trăgăná, vb. intranz. – (reg.) 1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da’ nu-i cine-o trăgăna” (Calendar, 1980: 51). 2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele ptícară” (Calendar, 1980: t. 14). – Din trage (Șăineanu); din tărăgăna < trăgăna „a trage” (Scriban, DEX, MDA).