Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru tăiș

TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș.
TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș.
TĂÍȘ, tăișuri, s. n. (Și în forma tăiuș) 1. Partea ascuțită, tăioasă a unui cuțit, a unei lame sau a altui instrument de tăiat; muchia tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile; ascuțiș. Se juca, trecînd ușor degetul de-a lungul tăișului unui cuțit. DUMITRIU, N. 183. Eu însă-aud, în noaptea ce se lasă, Șuier de piatră pe tăiș de coasă. BENIUC, V. 25. Auzit-ai ce am spus... zise spînul, arătînd lui Harap-Alb tăiușul paloșului. CREANGĂ, P. 231. Că toporul mi-i vrăjit, Cu tăiușul oțelit, Și cînd el se-ntoarce-n vînt Cad bogații la pămînt. ALECSANDRI, P. P. 42. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = remediu al cărui efect se poate întoarce împotriva aceluia care-l întrebuințează; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a omorî, a distruge complet. Va trece garnizoana sub tăișul sabiei. ALECSANDRI, T. II 32. ♦ Lovitură ascuțită. ◊ Fig. Tăișuri de vînt îl pătrundeau, apoi îl trecea un val de fierbințeală. DUMITRIU, N. 218. 2. (Rar) Lemn gros pe care se taie și se despică lemnele; tăietor. Pe tăiuș se taie lemne, Peste Nistor sar surcele (Barda). GOROVEI, C. 21. – Variantă: tăiúș s. n.
tăíș s. n., pl. tăíșuri
tăíș s. n., pl. tăíșuri
TĂÍȘ s. 1. ascuțiș, lamă, limbă, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuș, (înv. și reg.) ascuțit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ul unui cuțit.) 2. v. pânză. 3. (rar) rost, (reg.) gură. (~ al unor obiecte.)
TĂÍȘ s. v. butuc, tăietor, trunchi.
TĂÍȘ ~uri n. Parte ascuțită a unui obiect de tăiat; ascuțiș; buză. ◊ Cuțit cu două ~uri situație care, în funcție de împrejurări, poate avea efecte favorabile sau defavorabile. A trece sub ~ul sabiei a nimici. /a tăia + suf. ~iș
tăiș n. parte tăioasă: sabie cu două tăișuri.
tăíș n., pl. urĭ (d. taĭ). Partea care taĭe: muchea și tăișu cuțituluĭ. – Și tăĭuș.
iș s. v. BUTUC. TĂIETOR. TRUNCHI.
IȘ s. 1. ascuțiș, lamă, limbă, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuș, (înv. și reg.) ascuțit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ unui cuțit.) 2. lamă, pînză. (~ ferăstrăului, al coasei.) 3. (rar) rost, (reg.) gură. (~ al unor obiecte.)
INSTRUMENTE DE TĂIAT. Subst. Tăiș, ascuțiș, lamă, limbă, custură (pop.), tinghilă (reg.), leafă (reg.). Cuțit, cuțitaș (dim.), cuțitoi (augm.); briceag, cuțitaș (pop.), brișcă (reg.), brișculiță (dim., reg.), brișcuță, briptă (reg.); cosor, ghin; dichici (reg.); satîr; tocător; stricnea (reg.); cuțitoaie, sinălău (reg.); navaja (rar); cioarsă, bulicher (reg.). Brici. Bisturiu; lanțetă; scalpel. Pumnal, stilet, șiș, hanger, dagă (franțuzism înv.), cachetero, jungher (înv.), junghi (înv.). Sabie, săbiuță (dim.), săbioară, săbioi (augm.), spadă, șpangă (înv.), spată (înv.), paloș, pală (înv.); tesac; iatagan. Coasă; sabiță, rizacă (reg.); tîrpan; seceră, secerea (dim.). Foarfece, forfecuță (dim.). Ferăstrău, firiz (reg.), ghimirlie; beșchie, joagăr; gater; bomfaier; traforaj. Topor, toporaș (dim.), toporel (rar), toporișcă, baltag, băltăgel (dim.), secure, securice (dim.); bardă, bărdiță (dim.), grifă, satîr (înv.), halebardă; tomahawk. Ghilotină. V. armă, ciopîrțire, separare, tăiere.

Tăiș dex online | sinonim

Tăiș definitie

Intrare: tăiș
tăiș substantiv neutru