11 definiții pentru tăciuna
TĂCIUNÁ, tăciunez,
vb. I. (
Pop.)
1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (
1).
2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (
2). – Din
tăciune. TĂCIUNÁ, tăciunez,
vb. I.
1. Tranz. A arde ceva până când se face tăciune (
1).
2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (
2). – Din
tăciune. TĂCIUNÁ, tăciunez,
vb. I. (Rar)
1. Tranz. A arde (ceva) pe jumătate, pînă se face tăciune. Luînd fiecare fire de bob uscat, le tăciunează la focul lămpii. ALECSANDRI, la TDRG.
2. Refl. (Despre grîu, porumb, orz) A fi atacat de tăciune. Ba uneori porumbul se tăciuna. ISPIRESCU, L. 206.
tăciuná (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 3 tăciuneáză
tăciuná vb., ind. prez. 3 sg. tăciuneáză TĂCIUNÁ vb. v. carboniza. A TĂCIUNÁ ~éz tranz. A supune unei arderi incomplete; a preface în tăciune. /Din tăciune A SE TĂCIUNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cereale) A fi atacat de tăciune. /Din tăciune tăciunà v. a strica grânele de tăciune: uneori, porumbul se tăciuna ISP.
tăcĭunéz (mă) v. refl. (d. tăcĭune). Mă îmbolnăvesc de tăcĭune: grîŭ tăcĭunat.
tăciuna vb. v. CARBONIZA. Tăciuna dex online | sinonim
Tăciuna definitie
Intrare: tăciuna
tăciuna verb grupa I conjugarea a II-a