TURTÍCĂ, turtele, s. f. Turtișoară. Pînă-n ziuă se scula Și hambare scutura... Făioară c-aduna D-o azmioară că-i făcea, D-o turtică că-i cocea. TEODORESCU, P. P. 670.

TURTÍCĂ, turtele, s. f. Turtișoară. – Din turtă + suf. -ică.

TURTÍCĂ s. v. turtă, turtișoară, turtiță.

turteá și turtícă f., pl. ele (dim. d. turtă saŭ lat. pop. turtĕlla). Rotiță de fus, prisnel? (Unde?). Tătăișă (Trans.).

turtică s. v. TURTĂ. TURTIȘOARĂ. TURTIȚĂ.