Dicționare ale limbii române

6 definiții pentru turcic

TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic.
TÚRCIC, -Ă, turcici, -ce, adj. (În sintagma) Limbă turcică = (la pl.) familie de limbi înrudite vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic.
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice
túrcic adj. m., pl. túrcici; f. sg. túrcică, pl. túrcice
TÚRCIC, -Ă adj. limbi če = familie de limbi altaice (turca, tătara) vorbite din sud-estul Europei până în Siberia și China. (< turc + -ic)
TÚRCIC ~că (~ci, ~ce) 1): Limbă ~că fiecare dintre limbile care aparțin familiei de limbi vorbite de unele popoare din Asia și din sud-estul Europei. 2) (despre popoare sau despre populații) Care vorbește o limbă din această familie./<germ. Türkisch

Turcic dex online | sinonim

Turcic definitie

Intrare: turcic
turcic adjectiv