TRIPLICITÁTE s. f. (Livr.) însușirea de a fi triplu. – Din fr. triplicité.

TRIPLICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi triplu. – Din fr. triplicité.

triplicitáte s. f., g.-d. art. triplicității

TRIPLICITÁTE s.f. 1. Calitatea de a fi triplu. 2. Număr întreit; ansamblu, unitate alcătuită din trei părți identice. [Cf. fr. triplicité].

TRIPLICITÁTE s. f. însușirea de a fi triplu. ◊ ipocrizie în cel mai înalt grad. (< fr. triplicité)

triplicitáte s. f. Ipocrizie, fățărnicie în cel mai înalt grad ◊ „Duplicitatea este un lucru destul de rău, dar X demască [...] o manifestare de triplicitate.” L. 1 XII 66 p. 27 (din triplu, după tipul duplicitate; DN3 – alt sens)