TREPĂDÚȘ, trepăduși, s. m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo (agitându-se pentru treburile altora). ♦ Om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare. – Trepăda + suf. -uș.

TREPĂDÚȘ, trepăduși, s. m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo (agitându-se pentru treburile altora). ♦ Om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare. – Trepăda + suf. -uș.

TREPĂDÚȘ, trepăduși, s. m. Om care aleargă încoace și încolo (pentru treburile altora); individ fără personalitate și demnitate, care se pune în serviciul altuia, făcîndu-i servicii mărunte, adesea înjositoare. Făceau cel puțin timp de un an de zile muncă de slugi și de trepăduși. PAS, Z. I 256. Cutreierînd tot Bucureștii, urca la scări, bătea la uși, Se întîlnea prin curți și ganguri cu fel de fel de trepăduși. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 11. Natură vioaie și neastîmpărată, se sătură de grefă. Își dete demisia și se lipi pe lîngă un avocat din București în calitate de... trepăduș. VLAHUȚĂ, O. A. 207.

trepădúș s. m., pl. trepădúși

trepădúș s. m., pl. trepădúși

TREPĂDÚȘ ~i m. fam. 1) Persoană care treapădă, aleargă fără astâmpăr. 2) Persoană fără demnitate și autoritate, care face servicii mărunte și adesea înjositoare. /a trepăda + suf. ~uș

trepădúș m. (d. a trepăda). Iron. Agent al cuĭva: un trepăduș electroral.

Trepăduș, Trepede v. Treapăd 1, 2.