TOHÁRIC, -Ă, toharici, -e, adj. 1. (În sintagma) Limba toharică (și substantivat, f.) = limbă indo-europeană vorbită în Antichitate în Asia Centrală și cunoscută din texte aparținând sec. V-VII, scrise cu alfabet hindus. 2. Care aparține limbii toharice, referitor la limba toharică. – Cf. fr. tokharien.

TOHÁRICĂ adj. (În sintagma) Limba toharică = limbă indo-europeană vorbită în antichitate în Asia Centrală și cunoscută din texte aparținând sec. V-VII, scrise cu alfabet hindus. – Cf. fr. tokharien.

toháric adj. m.; f. tohárică, pl. tohárice

tohárică (limbă) s. f., g.-d. art. toháricei

tohárică adj. f., s. f.

TOHÁRICĂ adj. limbă ~ = limbă indo-europeană vorbită în Asia Centrală (Turkestanul chinez), care folosește o scriere cu alfabet hindus. (< germ. tocharisch)

TOHÁRICĂ s. f. (< cf. fr. toharique): limbă indo-europeană vorbită în antichitate în Asia Centrală (Turkestanul chinez) de către toharieni. Textele toharice găsite în secolul nostru în Turkestanul chinez datează din secolele al V-lea – al VI-lea î.e.n. și sunt scrise cu alfabet hindus. Ele prezintă o mare importanță pentru gramatica comparată a limbilor indo-europene.