TOALÉTĂ, toalete,
s. f. 1. Faptul de a se găti, de a se dichisi (spălându-se, pieptănându-se, îmbrăcându-se); dichisire, îngrijire, găteală. ◊
Loc. adj. De toaletă = care servește la îngrijirea și la curățarea corpului. ♦ Closet (prevăzut cu chiuvetă).
2. (
Concr.) Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte (femeiască);
p. restr. rochie.
3. (
Concr.) Mobilă compusă dintr-o oglindă și mai multe dulăpioare, rafturi etc., unde se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, părului etc. [
Pr.: toa-] – Din
fr. toilette. TOALÉTĂ, toalete,
s. f. 1. Faptul de a se găti, de a se dichisi (spălându-se, pieptănându-se, îmbrăcându-se); dichisire, îngrijire, găteală. ◊
Loc. adj. De toaletă = care servește la îngrijirea și la curățarea corpului. ♦ Closet (prevăzut cu chiuvetă).
2. (
Concr.) Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte (femeiască);
p. restr. rochie.
3. (
Concr.) Mobilă compusă dintr-o oglindă și mai multe dulăpioare, rafturi etc., unde se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, părului etc. [
Pr.: to-a-] – Din
fr. toilette. TOALÉTĂ, toalete,
s. f. 1. Faptul de a se găti, de a se dichisi (spălîndu-se, pieptănîndu-se, îmbrăcîndu-se). Domnișoara se afla în dreptul său să-și urmeze toaleta. C. PETRESCU, Î. II 148. Zgomote, la răstimpuri, produse de sertarele scrinului, de ușa garderobei, anunțau etapele toaletei. IBRĂILEANU, A. 145. Ca să-mi mai treacă de urît, m-am ocupat însămi de toaleta lor. NEGRUZZI, S. I 104. ◊ (În construcție cu verbul «a face») Mă gîndesc să-mi fac toaleta vreun ceas. BACOVIA, O. 239. Actrița care se culcase tîrziu după miezul nopții... tocmai acum pe la 11 ajunsese să se scoale și să-și facă toaleta. SLAVICI, O. I 339. Abia aveam vreme a-mi face toaleta. NEGRUZZI, S. I 53. ◊
Loc. adj. De toaletă = care servește la curățirea și îngrijirea corpului. Adusese un feredeu mic de stejar... un burete de toaletă, pomadă de frecat copilul. CONTEMPORANUL, IV 394. ♦ Closet.
2. Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte (mai ales femeiască) cu care se îmbracă cineva o dată; (prin restricție) rochie. Lumea se duce și vine din oraș, peste tot preocupări serioase, și toalete subțiri și scurte. BACOVIA, O. 227. Bine v-ar ședea, în toalete de bal, cu pantofi albi și pe jos. REBREANU, I. 74. Mamă-sa surîdea de fericire, văzînd dorințele fiicei sale pentru eleganța toaletei. BOLINTINEANU, O. 458. Amîndoi păzeam tăcere gîndind, el la Olga, eu... la toaleta pentru balul de la club. NEGRUZZI, S. I 46. ◊
Fig. Stă mohorît deoparte gardul brun, Doi brazi în toaletă de crăciun Întind asupră-i brațele lor ninse. CAZIMIR, L. U. 37. Bunul oraș începu a-și schimba toaleta. NEGRUZZI, S. I 70. (Simbolizînd persoana care poartă o anumită îmbrăcăminte) Cîteva din toaletele și coafurile cu pene de struț, din loji, părăsiseră de asemenea sala. DUMITRIU, B. F. 160.
3. Mobilă cu o oglindă mare și cu multe dulăpioare, sertare și rafturi, unde se țin diferite obiecte necesare îngrijirii corpului.
!toalétă (toa-)
s. f.,
g.-d. art. toalétei;
pl. toaléte
toalétă s. f. (sil. to-a-), pl. toaléte TOALÉTĂ s. v. chiuvetă, lavabou, lavoar. TOALETÁ vb. I. tr., refl. (Fam.) A(-și) face toaleta. [Pron. to-a-. / < fr. toiletter].
TOALÉTĂ s.f.
1. Faptul de a se spăla, de a se peria, de a se îmbrăca, de a se găti; dichisire; îngrijire; găteală. ♦ (Med.) Curățire a unei plăgi sau a zonei operatorii.
2. Closet.
3. Îmbrăcăminte (mai ales femeiască).
4. Mobilă cu oglindă pe care se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, a părului etc. [Pron. to-a-. / < fr. toilette < toile – pânză].
TOALETÁ vb. I. tr.,
refl. (
fam.) a(-și) face toaleta. ◊ a curăța, a face mai estetic. II. tr. a pregăti o hartă pentru utilizarea în scop tactic. (< fr. toiletter)
TOALÉTĂ s. f. 1. faptul de a se spăla, pieptăna etc.; faptul de a se găti, a se dichisi. ♦ a-și face ă = a se găti. ◊ (med.) curățire a unei plăgi sau a zonei operatorii. 2. totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte și de podoabă (femeiască). 3. mobilă cu oglindă pe care se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, a părului etc. 4. cameră de baie cu lavoar, closet și duș. (< fr. toilette)
toalétă (-te), s. f. –
1. Găteală, împodobire. –
2. Masă de baie, lavabou. –
3. Curățenie. –
Mr. duvalete.
Fr. toilette,
mr. prin intermediul
ngr. ντου(β)αλέττα.
TOALÉTĂ ~e f. 1) Ansamblu de articole vestimentare (mai ales ale unei femei). 2) Aranjare a aspectului exterior al unei persoane (prin spălat, pieptănat, îmbrăcat). A-și face ~a. ◊ De ~ care servește la îngrijirea corpului. 3) Mobilă cu oglindă și dulăpioare în care se țin obiecte pentru îngrijirea părului și a feței. 4) Încăpere pentru satisfacerea necesităților fiziologice. [Sil. -to-a-] /<fr. toillette toaletă f.
1. mobilă pe care s’așează cele necesare curățeniei sau gătelii;
2. acțiunea de a se spăla, găti, îmbrăca: a-și face toaleta;
3. toate cele privitoare la îmbrăcăminte, găteală: a purta o toaletă simplă (= fr. toilette).
*toáletă (oa 2 silabe) f., pl. e (fr. toilette, dim. d. toile, pînză, lat. tela. V.
teară). Îmbrăcăminte femeiască, rochie: toaletă de vară, de călătorie, de doliŭ. A-țĭ face toaleta, a te găti (a te spăla, pĭeptăna, îmbrăca), a te ferchezui. Cabinet de toaletă, odaĭe de spălat fața, de ferchezuit (une-orĭ, eŭf., și „latrină”: s’a dus la toaletă).
TOALETĂ s. closet, vece, (ieșit din uz) cabinet, (pop.) latrină, privată, (reg.) umblătoare, (Transilv.) budă, (înv.) baie, ieșitoare, retiradă, (turcism înv.) cheneaf. toaletă s. v. CHIUVETĂ. LAVABOU. LAVOAR. coaféză-toalétă s. f. Piesă de mobilier cu rol de toaletă ◊ „Ce vinde bucureșteanul: vitralii secolul XVIII sau: vând coafeză-toaletă stil Ludovic XV de epocă, candelabru mare, lampadar și saltea.” Săpt. 7 VI 74 p. 2 (din coafeză + toaletă)