TESTATÓR, -OÁRE, testatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a făcut un testament, care a testat1. – Din fr. testateur, lat. testator, -oris.

TESTATÓR, -OÁRE, testatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a făcut un testament, care a testat1. – Din fr. testateur, lat. testator, -oris.

TESTATÓR, -OÁRE, testatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a făcut un testament, care a testat. Ne întemeiem a zice că nu se află acum un cuvînt oarecare pentru ca monăstirile închinate din țările romînești să poată pretinde a fi scutite de a îndeplini... voințele testatorilor. ODOBESCU, S. II 45.

testatoáre s. f., g.-d. art. testatoárei; pl. testatoáre

testatór s. m., pl. testatóri

testatoáre s. f., g.-d. art. testatoárei; pl. testatoáre

testatór s. m., pl. testatóri

TESTATÓR s. (JUR.) (înv.) dietaș.

TESTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care lasă un testament; autorul unui testament. [Cf. lat. testator, fr. testateur].

TESTATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care lasă un testament. (< fr. testateur, lat. testator)

TESTATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care a întocmit un testament; autor al unui testament. /<lat. testator, fr. testateur

testator m. cel ce face un testament.

*testatór, -oáre s. (lat. testator). Acela care face testamentu.

TESTATOR s. (JUR.) (înv.) dietaș.