20 definiții pentru talam
TALÍM, talimuri,
s. n. (
Înv.)
1. Plecăciune, reverență.
2. Apucătură, deprindere; gest. [
Var.:
talấm s. n.] – Din
tc. talim. TALẤM, talâmuri,
s. n. (
Înv.)
1. Plecăciune, reverență.
2. Apucătură, deprindere; gest. [
Var.:
talím s. n.] – Din
tc. tālim. TALÎ́M, talîmuri,
s. n. (Învechit; și în forma talim)
1. Plecăciune, închinăciune, reverență, temenea, compliment. Lipicescu... prezintă ciubucul lui Hîrzobeanu cu talim turcesc. ALECSANDRI, T. 1332.
2. Apucătură, deprindere, manieră; gest. Se oprea grav în fața unui tablou, îl fixa c-o privire scrutătoare... își țuguia buzele, închidea din ochi... După aceea trecea la alt tablou, făcea aceleași talîmuri. La TDRG. – Variantă:
talim s. n. talím/talấm s. n.,
pl. talímuri/talấmuri
talâm/talím s. n., pl. talâmuri/talímuri TALÂM s. v. apucătură, compliment, comportament, comportare, conduită, deprindere, închinăciune, maniere, mătanie, moravuri, năravuri, obiceiuri, plecăciune, ploconeală, purtare, reverență, temenea. TALAM(O)-, -TALÁM elem. „receptacul vegetal, talamus”. (< fr. thalam/o/-, -thalame,
cf. lat. thalamus, gr. thalamos)
talím (-muri), s. n. –
1. Ceremonial, plecăciune. –
2. Lingușeală. –
Mr. tilime „instrucție”,
megl. tălim.
Tc. talim „îndeletnicire” (Roesler 603; Șeineanu, II, 346; Lokotsch 2008; Ronzevalle 65),
cf. ngr. ταλίμι,
bg. talim,
sb. talum.
Sec. XIX,
înv. tálam, tálame, s.n. (înv.) 1. cameră (de dormit). 2. pat (nupțial). talím, talímuri, s.n. (înv.) 1. plăcăciune, reverență. 2. obicei. 3. dans popular. talâm n. închinăciune după moda orientală (v. temenea): făcând turcești talâmuri cât poate un Bulgar AL. [Turc. TALIM, exercițiu militar].
talî́m n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] talim, învățătură, exercițiŭ militar). Vechĭ. Deprindere, obiceĭ. Formalitate, temenea ceremonioasă.
talîm s. v. APUCĂTURĂ. COMPLIMENT. COMPORTAMENT. COMPORTARE. CONDUITĂ. DEPRINDERE. ÎNCHINĂCIUNE. MANIERE. MĂTANIE. MORAVURI. NĂRAVURI. OBICEIURI. PLECĂCIUNE. PLOCONEALĂ. PURTARE. REVERENȚĂ. TEMENEA. Talam dex online | sinonim
Talam definitie