SĂPÁ, sap,
vb. I.
Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.).
2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ.
3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ.
4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima.
5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦
Tranz. și
refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. –
Lat. sappare. SĂPÁ, sap,
vb. I.
Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.).
2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ.
3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ.
4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima.
5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a ruina, a dărâma, a nimici. ♦
Tranz. și
refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. –
Lat. sappare. SĂPÁ, sap,
vb. I.
Tranz. 1. A face în pămînt, cu ajutorul sapei sau al altei unelte de săpat, o groapă, o adîncitură, un șanț. Sapă o groapă adîncă de un stat de om, lîngă un izvor unde în fiecare zi pe la amiază venea cerbul de bea apă. CREANGĂ, P. 124. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu. EMINESCU, O. I 129. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa Și mereu lucra. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊
Expr. A săpa groapa (cuiva)
v. groapă. ◊
Fig. Iar pe-o culme-n depărtare Se videa mișcînd la zare Un cal alb, copil de vînt; Coamele-i erau zburlite, Ș-a lui sprintene copite Săpau urme pe pămînt. ALECSANDRI, P. I 50. ◊
Intranz. Săpăm de zor, Dar cu mișcări înăbușite. CAMIL PETRESCU, V. 37. Cari săpau cu cazmalele, cari cărau cu tărăboanțele, cari cu căruțele, cari cu covățile, în sfîrșit lucrau oamenii cu tragere de inimă. CREANGĂ, A. 8. ♦ A scoate cu sapa ceva din pămînt. Tînărul nostru împărat A venit cu securi de argint Să sape această floare din pămînt. SEVASTOS, N. 122. Omul văzînd comoara, s-apucă s-o sape. ȘEZ. I 285.
2. A fărîmița pămîntul cu sapa sau cu cazmaua (pentru a-l afîna) pe o porțiune care urmează să fie însămînțată (
v. desțeleni); a fărîmița pămîntul la rădăcina unei plante, pentru a afîna locul și a distruge buruienile (
v. prăși). Pînă ce-oi veni eu, să gătească de săpat grădina. SADOVEANU, O. I 341. ◊ (Complementul indică plante) A săpa porumbul. ◊
Intranz. Ieri am săpat mult la flori. DRĂGHICI, R. 83.
3. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn, pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. Aceste calități le-au avut, mai mult decît oricari alții, artiștii aceia cari au săpat murmurele columnei dacice, precum și basoreliefurile arcului triumfal. ODOBESCU, S. III 75. Pe copaci au săpat slove. CONACHI, P. 88. ♦
Fig. A lăsa o urmă adîncă; a întipări, a imprima. Bravura cu care sărmanele lui haine înfruntaseră trei ierni întregi, săpase urme neșterse pe la coate și pe la încheieturi. BASSARABESCU, S. N. 166. Nu mă judeca după chip. Văd cum nenorocirile au săpat urme adînci și-ntr-al tău. DELAVRANCEA, O. II 185. ◊
Refl. Pe fețele bătrînilor, în ochii lor, s-a săpat o spaimă adîncă. BASSARABESCU, V. 47.
4. (Mai ales despre elementele naturii) A roade, a mînca, a măcina (surpînd). Cîinele de Olt săpase pe dedesubt tot malul. GALACTION, U. I 74. Și timpul, care vecinic clădirile le sapă, Apasă peste turnuri, le pleacă și le crapă. MACEDONSKI, O. I 24. ◊
Fig. Îl săpa mereu tusea, mai ales de cînd primăvara devenise dintr-o dată ploioasă și rece. CAMIL PETRESCU, O. I 589. ◊
Expr. A săpa pe cineva = a unelti împotriva cuiva. Săpa pe director într-ascuns, căutînd să-l scoată din scaun. I. BOTEZ, ȘC. 103. Invidioșii intriganți căutară să-l sape și, după o campanie înverșunată prin grai și presă, reușiră să producă în cercurile înalte un curent defavorabil amicului Manolache. CARAGIALE, O. II 21. –
Prez. ind. și: (regional) săp (SEVASTOS, N. 122).
sap, a
săpá v. tr. (lat. *sappare, d. sappa, sapă; it. zappare, fr. saper. D. rum. vine rut. sapáti, a săpa. – Pers. I și II sing. sap, sapĭ, în vest și săp., săpĭ, în est). Scurm pămîntu cu sapa saŭ cu alt-ceva, fac groape saŭ șanț cu hîrlețu: a săpa pămîntu la rădăcina unuĭ copac, a săpa o groapă, un puț. Gravez, zgîrîi adînc: a săpa un cuvînt pe peatră. Fig. Uneltesc peirea: dușmaniĭ l-aŭ săpat. (Asta nu e galicizm!). Prov. Cine sapă groapa altuĭa, cade singur într’însa, cine pregătește altuĭa rău, luĭ singur și-l pregătește.