Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru surghiun

SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (Înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün.
SURGHIÚN1, surghiuni, s. m. (Învechit) Exilat, deportat. Am pribegit ca un surghiun prin țări străine. La TDRG. ◊ Expr. A face (sau a porni, a trimite, a duce) surghiun = a exila, a deporta. A doua zi pînă în ziuă Clucerul era pornit surghiun la Snagov cu cămașa pecetluită pe el. GHICA, S. A. 53. A se duce surghiun = a pribegi. (Atestat în forma surgun) Numai eu cu Zaharia, ghemuiți în căruța lui moș Luca ne duceam surgun, dracului pomană. CREANGĂ, A. 123. – Variantă: surgún s. m.
SURGHIÚN2, surghiunuri, s. n. (Astăzi rar; și în forma surgun) Exil, deportare, surghiunire. Cei care aveau curajul să-și manifeste iubirea de țară, erau trimiși in surgun. IBRĂILEANU, SP. CR. 73. Greacă adusă din Țarigrad de cucoana Luxandra Cîmpineanca cînd s-a întors din surghiun din țara turcească. GHICA, S. 296. Să ai... mulțămirea de a scrie poronca de arestuire și de surgun a lui Radu. ALECSANDRI, T. 1407. ◊ Expr. (Popular) A da cuiva surghiun = a izgoni pe cineva. Să ne strîngem fete multe Să dăm răvășăl la curte; Să iasă răvașul bun Să dăm la babe surgun. SEVASTOS, C. 154. ♦ Stare, situație de exilat; fig. pribegie, înstrăinare. Aici și-a plîns amărăciunile surghiunului gingașul poet al Romei. VLAHUȚĂ, R. P. 46. – Pl. și: surghiune (GHICA, S. A. 66). – Variantă: surgún, surgune, s. n.
surghiún1 (exilat) (înv.) s. m., pl. surghiúni
surghiún2 (exil) (înv.) s. n., pl. surghiúnuri
surghiún (persoană) s. m., pl. surghiúni
surghiún (exil) s. n., pl. surghiúnuri
SURGHIÚN adj., s. v. alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit.
SURGHIÚN s. 1. v. exil. 2. deportare.
surghiún (-nuri), s. n. – Deportare, exil. Var. Mold. surgun. Mr. surghiune, megl. surghiun. Tc. sürgün (Roesler 603; Șeineanu, II, 329; Lokotsch 1950), cf. ngr. σουργούνια, alb. sürgün, bg. sjurgjun. – Der. surghiuni, vb. (a exila); surghiunie, s. f. (deportare); surgunlîc, s. n. (înv., exil), din tc. sürgünlik.
SURGHIÚN ~uri n. înv. 1) Măsură represivă constând în expulzarea din țară sau din locul de trai a unei persoane care s-a făcut vinovată față de puterea de stat; exil; expulzare; deportare. 2) Stare a unei persoane expulzate din țară sau din locul de trai. [Sil. -ghiun] /<turc. sürgün
surghiun (surgun) n. 1. exil: tu pus în lanțuri și trimis surghiun OD.; 2. exilat, în exil: clucerul era primit surghiun la Snagov GHICA; 3. fig. părăsire, năpustire: da eu dobei oiu da surgun POP. [Turc. SÜRGÜN, exilat].
surghíŭn și (est) -gún n., pl. urĭ (turc. sürgün, exilat; ngr. surgúni, bg. sĭurgĭun, sîrb. surgun, exil). Exil. Exilat: l-a făcut surgun (Nec. 2, 404). – Vechĭ și -ghĭunlîc, -gunlîc (turc. sürgünlyk și -ghĭuníe -guníe, exil.
surghiun adj., s. v. ALUNGAT. EXILAT. GONIT. IZGONIT. PRIBEAG. PROSCRIS. SURGHIUNIT.
SURGHIUN s. (JUR.) 1. exil, exilare, pribegie, surghiunire, (astăzi rar) proscriere, proscripție, (înv.) străinătate, surghiunie, surgunlîc, urgie, zatocenie. (A luat calea ~.) 2. deportare, surghiunire, (înv.) surghiunie, surgunlîc. (~ cuiva în urma unei condamnări.)

Surghiun dex online | sinonim

Surghiun definitie

Intrare: surghiun (persoană)
surghiun persoană substantiv masculin
Intrare: surghiun (exil)
surghiun exil substantiv neutru