SUPERARBÍTRU, superarbitri, s. m. Persoană delegată de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfășurării unei competiții, fără a se substitui atribuțiilor arbitrului principal; supraarbitru. – Super1- + arbitru (după fr. surarbitre).

SUPERARBÍTRU, superarbitri, s. m. Persoană delegată de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfășurării unei competiții, fără a se substitui atribuțiilor arbitrului principal; supraarbitru. – Super- + arbitru (după fr. surarbitre).

SUPERARBÍTRU, superarbitri, s. m. Supraarbitru. Superarbitrul a constatat această călcare a legei și a opinat a se modifica lucrarea. I. IONESCU, M. 648.

!superarbítru (-pe-rar-/-per-ar-) s. m., pl. superarbítri

superarbítru s. m. (sil. mf. -per-) arbitru

SUPERARBÍTRU s. v. supraarbitru.

SUPERARBÍTRU s.m. Supraarbitru. [< germ. Superarbitrium].

SUPERARBÍTRU s. m. supraarbitru. (< germ. Superarbitrium)

SUPERARBITRU s. supraarbitru. (~ într-o competiție.)