SULEMENÍ vb. IV v. sulimeni.

SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman.

SULEMENÍ vb. IV v. sulimeni.

SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A(-și) da cu suliman pe față; a (se) farda. [Var.: sulemení vb. IV] – Din suliman.

SULEMENÍ vb. IV v. sulimeni.

SULIMENÍ, sulimenesc, vb. IV. Refl. (Și în forma sulemeni) 1. A-și da cu suliman pe față, a se farda. Dumneaei se gătise, se sulemenise și aștepta cu nerăbdare masa. SADOVEANU, N. F. 156. Pentru că se sulemenea și umbla cu rochii de mătase, toată Armadia zicea că-i lipsește o doagă. REBREANU, I. 97. Din ochi le face semne, Își pune alunele și se sulimenește. NEGRUZZI, S. II 265. 2. Fig. (Despre lucruri) A-și schimba înfățișarea, a se transforma. Abia unde și unde se mai vede cîte un palat vechi... însă și acestea începură a se sulemeni și a se preface. NEGRUZZI, S, I. 71. – Variante: sulemení, suliminí vb. IV.

sulimení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 să sulimeneáscă

sulimení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sulimenésc, imperf. 3 sg. sulimeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. sulimeneáscă

SULIMENÍ vb. v. farda, machia, vopsi.

A SULIMENÍ ~ésc tranz. înv. A da cu sulimeneală; a farda; a rumeni. /Din suliman

sulemení v. a da cu suliman.

sulimenésc v. tr. (d. suliman). Munt. Spoĭesc cu suliman, dreg (barb. fr. fardez). - Vechĭ și -imănesc, emenesc, mold. -iminesc.

sulimeni vb. v. FARDA. MACHIA. VOPSI.