SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare).

SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughít] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare).

SUGHIȚÁ, sughíț și sughít, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri; a plînge cu sughițuri. O găsi pe Elvira sughițînd de plîns, prăbușită în întunerec pe un divan. DUMITRIU, N. 42. Ipate tot sughița, tot ofta din greu și de-abia aștepta să vie dumineca. CREANGĂ, P. 166. Copilașul... tremura și sughița de frig și de foame. CONTEMPORANUL, III 923. Sughiț. De ce? De sete? ib. II 69. ◊ (Ironic) Domnul colonel își sugea dinții falși și sughița: Mîine plecarea! DUMITRIU, N. 186.

sughițá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sughíță

sughițá vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sg. și pl. sughíță; ger. sughițând

sughițá (-ț, át), vb. – A scoate zgomote prin contractarea diafragmei. – Mr. sugliț(are), megl. sugliț(are.) Lat. subglŭttĭare (Cihac, I, 126; Densusianu, Hlr., 170; Pușcariu 1682; Densusianu, Filologie, 448; REW 7943; Tiktin), cf. sicil. suggyttsari, calabr. sogliuttu, suggiuttu, roman. sulluttsare, sp. sollozar, port. soluçar. Legătura cu singultĭāre (Philippide, Principii, 108) este anterioară rom. Uz general (ALR, I, 84). – Der. sughiț, s. n. (contracție a diafragmei însoțită de zgomot; hohot).

A SUGHIȚÁ sughíț intranz. A scoate involuntar un sunet scurt, nearticulat, cauzat de contracția bruscă a diafragmei; a scoate sughițuri; a icni. ~ de frig. ◊ ~ de plâns a plânge foarte tare, cu sughițuri. /<lat. subgluttiare

2) sughíț, a -á v. intr. (lat. pop. subgluttiare, var. din sub-gluttire, cl. singlutire și singultare; it. singhiozzare, pv. sanglotir, fr. sangloter, cat. senglotar, sp. sollozar, pg. soluzar. V. înghit). Îs apucat de sughițurĭ. (Cînd sughițĭ, poporu zice că te pomenește cineva).