STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare.

STRÂMTORÁT, -Ă, strâmtorați, -te, adj. Care se află într-o situație dificilă, datorită lipsei de mijloace materiale. ♦ Stingherit, descumpănit, încurcat. [Var.: (înv.) strâmtorít, -ă adj.] – V. strâmtora.

STRÂMTORÍ vb. IV v. strâmtora.

STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.

STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A stingheri mișcările cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare.

STRÂMTORÁT, -Ă, strâmtorați, -te, adj. Care se află într-o situație dificilă, datorită lipsei de mijloace materiale. ♦ Stingherit, descumpănit, încurcat. [Var.: (înv.) strâmtorít, -ă adj.] – V. strâmtora.

STRÂMTORÍ vb. IV v. strâmtora.

STRÂMTORÍT, -Ă adj. v. strâmtorat.

STRÎMTORÁ, strîmtorez, vb. I. 1. Tranz. (Folosit mai ales la participiu) A stingheri mișcările cuiva, a îngrămădi într-un loc strîmt, a băga la strîmtoare; a înghesui, a strînge. [Călăreții] de pe margini își strînseseră rîndurile, scăriță la scăriță, strîmtorați de laturile uliței. MIHALE, O. 468. Sloii începură a se mișca la vale greoi, strîmtorați unii de alți. SANDU-ALDEA, U. P. 120. Oșteni moldoveni îi strîmtora [pe turci] de pe laturi. ARHIVA R. I 108. ◊ Fig. Închipuirile capricioase înmulțiră în tot chipul aceste lucrări de fantasie, ce nu erau strîmtorate de nici o lege. ODOBESCU, S. I 53. ♦ A obliga, a sili, a constrînge. (Atestat în forma strimtora) Strimtorat de cererile unui ceauș turcesc, venit din partea lui Petru cel Șchiop, se văzu silit a arăta pe turburători. HASDEU, I. V. 184. 2. Refl. A se mulțumi cu o viață mai modestă, a-și restrînge cheltuielile. Putea să vadă și, poate, n-a văzut că am vîndut aproape tot ce-aveam în casă, că pensia nu mi-a ajuns niciodată, că m-am strîmtorat în dormitor ca să pot ține apartamentul. PAS, Z. I 97. Să muncească, să adune, să cruțe și astfel să aibă de unde da, fără a se strîmtora. I. IONESCU, D. 234. – Variante: (regional) strimtorá vb. I., (învechit) strîmtorí (CONACHI, P. 304) vb. IV.

STRÎMTORÁT, -Ă, strîmtorați, -te, adj. 1. Lipsit de mijloace materiale, ajuns la ananghie, la nevoie. Mă aflu tare strîmtorat aci, sosind fără parale multe și fără haine. GHICA, A. 415. ♦ Stingherit, încurcat. Stanca-l aștepta acasă și era foarte strîmtorată cînd vecinii o întrebau unde i s-a dus bărbatul. SLAVICI, O. I 332. Unde ai tras? – La «Dacia», răspunse Duțu cam strîmtorat. id. ib. 388. 2. (Neobișnuit, despre locuri) Strîns, înghesuit între văi înguste. Drumul urcă întîi anevoie pînă ce-și face loc printre dealurile strîmtorate. REBREANU, I. 9. – Variantă: (învechit) strîmtorít, -ă (NEGRUZZI, S. I 238) adj.

STRÎMTORÍ vb. IV v. strîmtora.

STRÎMTORÍT, -Ă adj. v. strîmtorat.

strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreáză

strâmtorá vb., ind. prez. 1 sg. strâmtoréz, 3 sg. și pl. strâmtoreáză

STRÂMTORÁ vb. v. burduși, constrânge, face, forța, ghemui, gâtui, îndesa, înghesui, îngrămădi, îngusta, obliga, sili, strâmta, sugruma, ticsi.

STRÂMTORÁT adj. v. încurcat, îngust, jenat, mic, stingherit, stânjenit, strâmt.

A STRÂMTORÁ ~éz tranz. 1) A restrânge în spațiu; a grămădi într-un loc îngust. 2) fig. pop. (persoane) A face să nimerească într-o situație grea; a pune la strâmtoare. 3) A face să se strâmtoreze. /Din strâmtoare

A SE STRÂMTORÁ mă ~éz intranz. (despre persoane) A trece la un mod de viață mai modest; a-și limita cheltuielile pentru trai; a se restrânge. /Din strâmtoare

STRÂMTORÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A STRÂMTORA. 2) Care se află într-o situație dificilă din cauza lipsei de mijloace materiale. /v. a (se) strâmtora

strâmtorà v. a aduce la strâmtoare.

strâmtorat a. 1. adus la strâmtoare, constrâns; 2. care s’află în nevoie.

strîmtorát, -ă adj. (d. strîmtoare). Ajuns la strîmtoare, nevoĭaș, fără parale: voĭ plăti altă-dată, că-s strîmtorat acuma.

strîmtoréz v. tr. (d. strîmtoare). Aduc la strîmtoare (la nevoĭe de banĭ): cheltuĭelile m’aŭ cam strîmtorat. Constrîng.

strîmtora vb. v. BURDUȘI. CONSTRÎNGE. FACE. FORȚA. GHEMUI. GÎTUI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. ÎNGUSTA. OBLIGA. SILI. STRÎMTA. SUGRUMA. TICSI.

strîmtorat adj. v. ÎNCURCAT. ÎNGUST. JENAT. MIC. STINGHERIT. STÎNJENIT. STRÎMT.