STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique.

STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique.

STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -e, adj. 1. Care ține de stil (I 1); referitor la stil. Puternicul temperament de scriitor al lui Nicolaie Iorga a primit în sine și a fructificat mai toate directivele stilistice ale veacului al XIX-lea. VIANU, A. P. 153. 2. Referitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiilor. Există un dinamism în sistemul fonetic... care la fiecare epocă evidențiază foneme cu caracter de rămășițe, folosite într-un cerc restrîns de cuvinte, foneme care devin uneori facultative, comportînd o anumită nuanță stilistică. MACREA, F. 30.

stilístic adj. m., pl. stilístici; f. stilístică, pl. stilístice

stilístic adj. m., pl. stilístici; f. sg. stilístică, pl. stilístice

STILÍSTIC, -Ă adj. 1. Privitor la stil. 2. Care se referă la mijloacele de exprimare afectivă a limbii. [Cf. fr. stylistique].

STILÍSTIC, -Ă I. adj. referitor la stil, la mijloacele de exprimare afectivă a limbii. II. s. f. disciplină care studiază stilurile limbii literare. (< fr. stylistique)

STILÍSTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de stil; propriu stilului. Procedeu ~. /<fr. stylistique

*stilístic, -ă adj. (d. stilist). Relativ la stil (la arta de a redacta bine fraza): calitătile stilistice ale uneĭ scrierĭ. S. f. Arta de a redacta. Adv. Din punctu de vedere al stiluluĭ.

STILÍSTIC, -Ă adj. (cf. fr. stylistique): în sintagma exercițiu stilistic (v.).

parataxă expresivă sau stilistică, orice juxtapunere asindetică, raport gramatical dintre două propoziții cu indicele de relație zero, în locul unui indice de coordonare sau subordonare care s-a omis (A): „Bate om în poartă, iese tata să-l întâmpine, îl aduce în casă.” (Z. Stancu) Sin. asindet.

superlativ stilistic, figură de stil care constă în exprimarea superlativului pe calea substituirii construcției proprii – consacrate gramatical – fie printr-un inedit lexical, fie, mai ales, prin construcții străine ca structură de suprafață, dar apte ca structură de adâncime să exprime ideea de superlativ (I): 1. prin ineditul lexical: „Copilul numai ochi.” (I. L. Caragiale) „Mă rog, foc de ger, era, ce să vă spun mai mult.” (I. Creangă); 2. printr-o construcție străină, ca structură de suprafață, a exprimării gramaticale a superlativului: „Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere.” (Eminescu)