SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

SPĂIMÂNTÁT, -Ă, spăimântați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântat. – V. spăimânta.

SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

SPĂIMÂNTÁT, -Ă, spăimântați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântat. – V. spăimânta.

ÎNSPĂIMÎNTÁ, înspăimî́nt, vb. I. Refl. A simți groază, a fi cuprins de spaimă. Chiruța se-nspăimînta, Și cătră nen’său grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. ♦ Tranz. A pricinui spaimă, a inspira frică; a îngrozi, a înfricoșa. Nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt. EMINESCU, O. I 147. – Variantă: (învechit) spăimîntá (CREANGĂ, P. 133, TEODORESCU, P. P. 133) vb. I.

ÎNSPĂIMÎNTÁT, -Ă, înspăimîntați, -te, adj. Cuprins de spaimă, de groază; îngrozit, înfricoșat. Strigă înspăimîntată: dăruiește-mi viața, Păsărilă! CREANGĂ, P. 268. Fuge nencetat Ca un duh înspăimîntat. ALECSANDRI, P. A. 41. Fugea înspăimîntat și nu se putea ține pe picioare de groază. BĂLCESCU, O. I 201. ◊ (Poetic) Tremura înspăimîntată marea de-ale lor corăbii. EMINESCU, O. I 147. – Variantă: (învechit) spăimîntát, -ă (NEGRUZZI, S. I 206, ALEXANDRESCU, M. 21) adj.

SPĂIMÎNTÁ vb. I v. înspăimînta.

SPĂIMÎNTÁT, -Ă adj. v. înspăimîntat.

spăimântá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimấntă

spăimântá vb., ind. prez. 1 sg. spăimânt, 3 sg. și pl. spăimântă

SPĂIMÂNTÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, tremura, zgudui

SPĂIMÂNTÁT adj. v. cutremurat, încrâncenat, înfiorat, înfricoșat, îngrozit, înspăimântat, zguduit.

spăimîntá (-t, át), vb. – A speria. – Var. înspăimînta, înv. și Banat spămînta, speminta. Origine incertă. Se consideră der. din lat. *expavῑmentāre (Philippide, Principii, 99; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Pușcariu 1612; Candrea; DAR) sau expaventāre (Crețu 369; Tiktin; REW 3035); dar der. este dificilă și sard. spamenta, prezentat ca argument cu acest prilej, nu constituie un paralelism (Wagner 112). Alternarea rezultatului se atribuie prezenței lui spaimă. – Der. (în)păimîntător, adj. (oribil, teribil).

spăimântát1 s.n. (înv.) înspăimântare.

spăimăntà v. a băga spaimă. [Lat. *EXPAVIMENTARE].

spăĭmî́nt și însp- saŭ -éz și (vechĭ, azĭ Ban. și Serbia) spămî́nt, la Dos. înspămînt v. tr. (lat. expaventare, d. expavens, -éntis, part. prez. d. expavire, a se spăĭmînta. Formele cu ăĭ infl. de spaĭmă. It. spaventare, fr. épouvanter, sp. pg. espantar. V. speriĭ și epavă). Umplu de spaĭmă, speriĭ, înfricoșez. V. refl. Mă umplu de spaĭmă. – Vechĭ și spemintez, spămintez, spămîntez. În Ps. S. 90, 5, spemenți(spe- minti), ca peminte, cuvinte, morminte (e-i-e asimilare saŭ armonie vocalică). Și spomînt (Serbia), ca pomînt.

spămî́nt v. tr. Vechĭ. Spăimĭnt.

spăimînta vb. v. CUTREMURA. ÎNCRÎNCENA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. TREMURA. ZGUDUI.

spăimîntat adj. v. CUTREMURAT. ÎNCRÎNCENAT. ÎNFIORAT. ÎNFRICOȘAT. ÎNGROZIT. ÎNSPĂIMÎNTAT. ZGUDUIT.