SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten; sprinteior. – Sprinten + suf. -el.

SPRINTENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, sprintenei, -ele, adj. Diminutiv al lui sprinten. Auzi, fată, ori n-auzi... Cum te strig-un diecel, Tinerel și sprintenel, Merge-i, dragă, după el? MARIAN, S. 125. Cîte fete ardelene, Toate-s negre la sprîncene... Trupușorul sprintenel; Parcă-i tras printr-un inel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 28. Am doi călușei, Tineri, sprintenei, Numai să m-arunc pe ei (Picioarele). GOROVEI, C. 285. ◊ (Adverbial) Vine sprinten, sprintenel, Cu mămuca după el. DEȘLIU, N. 16. Cînd vede-un șoricel, Țup, îl prinde sprintenel (Pisica). GOROVEI, C. 291.

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

sprintenél adj. m., pl. sprintenéi; f. sg. sprinteneá/sprintenícă, pl. sprintenéle

SPRINTENÉL adj. v. sprinteior.

SPRINTENEL adj. sprinteior. (Mers ~.)