SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Niciun. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar eu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus.

SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără nici un tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus.

SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Neînsoțit de nimeni, fără nici un tovarăș, fără altcineva. La gazdă Eminescu locuia așadar singur, într-o totală recluziune studioasă. CĂLINESCU, E. 227. Prin locurile iestea e cam greu de călătorit singur. CREANGĂ, P. 199. Îmi place a sta singur pe-o stîncă dărîmată, S-aud pe maluri vîntul cu groază șuierînd. ALECSANDRI, O. 82. ◊ Expr. Singur-singurel v. singurel. (Familiar) De unul singur = neînsoțit de nimeni. Se duse acasă cu sacii, apoi o luă de unul singur pe poteci mai puțin cunoscute. DUMITRIU, V. L. 73. ◊ Fig. Trecu prin întuneric, pe lîngă țințirim. Căsuța singură a babei Maranda trimetea fire de lumină spre vale printr-un geam cît palma. SADOVEANU, B. 45. Astfel, turmă după turmă Pleacă toamna pe la stîni, De rămîn pustii în urmă Munții singuri și bătrîni. TOPÎRCEANU, B. 22. ♦ (Adesea întărit prin «pe lume») Singuratic, solitar, izolat, retras. Singur era pe lume, fără părinți. SADOVEANU, O. VII 364. Nu simți ce singuri am rămas pe lume? CAZIMIR, L. U. 86. 2. (Despre oameni) Prin forțele sale, fără intervenția (ajutorul, îndemnul, voia) cuiva; din proprie inițiativă, nesilit de nimeni. Creșterea și-o face omul singur, dacă n-are cine să i-o dea. C. PETRESCU, C. V. 98. Doar nu l-ai sfătuit tu pe Chirilă să slujească pe Platamonu, ci s-a dus dînsul de bunăvoie. Singur s-a încurcat, singur să se descurce. REBREANU, R. I 280. Într-una din zile își găti bucate singură și ședea la masă, cînd doi din ceilalți fii de împărați veniră să o vadă. ISPIRESCU, L. 22. ♦ (Despre lucruri) De la sine. Stai puțin cu carul, c-am să-ți spun ceva. – Eu aș sta, dar nu vrea el să steie. Dar ce ai să-mi spui? – Carul dumitale parcă merge singur. CREANGĂ, P. 40. Sfînta Vineri i-a mai dat... un păhăruț de vin și o vîrtelniță de aur, care depăna singură. id. ib. 91. 3. (Precedînd substantivul) Numai unul, unic. Singurul om de înțelegere i-a rămas Dinu Grințescu, inginerul. C. PETRESCU, A. 355. Spînul, văzînd că i s-a dat vicleșugul pe față, se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb și-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloș. CREANGĂ, P. 278. Ca să se sece influința boierilor și să stîrpească cuiburile feudalității, îi despuia de averi sub feluri de pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni și corumpe pre norod. NEGRUZZI, S. I 143. ♦ (În construcții negative) Nici un. Biata femeie îngenunchease dinaintea mea și îmi săruta mîinile, fără să poată articula un singur cuvînt de greutatea suspinelor. NEGRUZZI, S. I 52. 4. (Mai ales determinînd un subiect exprimat prin pronume) Numai, exclusiv, doar. Eu singur așteptam în miez de noapte. Cînta cocoșul pentru-ntîia oară și eu vegheam, o stea ca să răsară. TULBURE, V. R. 11. Pe cînd eram în lume tu singură și eu. ALECSANDRI, P. A. 62. Organizarea dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. 5. (Determină de obicei subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (Eu) însumi, chiar eu (tu etc.); în persoană. Am eu singur grijă. SADOVEANU, O. L. 36. Ciubuc Clopotarul de la mănăstirea Neamțului... făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur. CREANGĂ, P. 105. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci!... Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec, ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. Spune-mi, dragă copiliță, Cu-a ta singură guriță: Ce ești, fată ori nevastă, Ori zină din cer picată? TEODORESCU, P. P. 452.

síngur adj. m., pl. sínguri; f. síngură, pl. síngure

!síngur-singurél adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle

síngur adj. m., pl. sínguri; f. sg. síngură, pl. síngure

síngur-singurél loc. adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. sg. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréle

SÍNGUR adj., pron., adv. 1. adj. v. neînsoțit. 2. adj. unic, (înv.) singuratic. (~ la părinți; a mai rămas un ~ exemplar.) 3. pron. însumi. (Eu ~ am observat aceasta.) 4. adv. v. doar. 5. adj. v. retras. 6. adj. v. stingher. 7. adj. pustiu, stingher. (A rămas ~ pe lume.) 8. adj. v. solitar. 9. adj. v. răzleț.

síngur (-ră), adj. – 1. Solitar, neînsoțit. – 2. Unic. – 3. Același. – 4. (Adv.) Numai, doar. Var. înv. singur. Mr., megl. singur. Lat. sĭngŭlus (Pușcariu 1596; REW 7945), cf. vegl. sanglo, calabr. siengro, campid. singra, v. fr. sangle, prov., cat. sengles, sp., port. sendos, gal. senllo. – Der. singurătate, s. f. (izolare); singuratic (var. singuratec), adj. (solitar, izolat, retras, separat); (în)singura, vb. (a se izola); singurit, adj. (rar, solitar). Poate din rom. provine ngr. σέγγρα „celibatară” (Meyer, Neugr. St., II, 78).

SÍNGUR1 adv. De la sine. Poarta se deschide ~ă. /<lat. singulus

SÍNGUR2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care nu este însoțit de nimeni; alături de care nu este altă persoană. 2) Care este unic; într-un singur exemplar. 3) (determinând un subiect exprimat prin pronume) Care nu presupune pe nimeni altcineva. Noi ~i. /<lat. singulus

singur a. și adv. 1. care nu e cu alții: a rămas singur; singur, singurel, singur de tot; 2. fără ajutorul cuiva: a făcut treaba singur; 3. însuș, în persoană: s’a dus singur la fața locului; 4. unic: fată singură la părinți. [Lat. SINGULUS].

1) singur, -ă adj. (lat. singulus, singur). Izolat, fără tovarăș: a trăi singur, un om singur călătorește maĭ ușor de cît o trupă. Numaĭ, unic: un singur călător, maĭ am un singur dor, fată singură la părințĭ. Chear, însușĭ, fără ajutoru cuĭva (ca vsl. samŭ): am tăĭat lemnele singur, eŭ singur. Chear, însușĭ, în persoană: împăratu singur sá răpezit în luptă. Singur singurel, singur de tot, absolut singur.

SINGUR adj., pron., adv. 1. adj. neînsoțit, (înv.) salt. (A venit ~ la el.) 2. adj. unic, (înv.) singuratic. (~ la părinți; a mai rămas un ~ exemplar.) 3. pron. însumi. (Eu ~ am observat aceasta.) 4. adv. doar, exclusiv, numai. (~ el m-a înțeles.) 5. adj. izolat, retras, singuratic, solitar, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; trăiește ~.) 6. adj. pustiu, stingher. (A rămas ~ pe lume.) 7. adj. (BOT.) solitar, unic. (Flori ~; frunze ~.) 8. adj. izolat, pribeag, rătăcit, răzleț, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.)

singur În ER,. p. 139, am explicat pe singur cu înțelesul de „dumneata” (atestat pe la Dorohoi) ca un calc după magh, maga, care are ambele înțelesuri. Traian Costa îmi atrage atenția că e puțin probabil să avem o influență maghiară la Dorohoi și că e mult mai acceptabilă explicația prin rus. caм, care de asemenea are ambele sensuri. Evident, are dreptate.

DELIBERANDUM EST SAEPE, STATUENDUM EST SEMEL (lat.) trebuie să cugeți de multe ori, dar să hotărăști o singură dată – Publilius Syrus, „Sententiae”, 132.

MEDICINA SOLA MISERARIUM OBLIVIO EST (lat.) singurul remediu al mizeriilor este uitarea – Publilius Syrus, „Sententiae”, 491.

SESE EXCRUCIAT, QUI BEATIS INVIDET (lat.) se chinuie singur cine invidiază pe cei fericiți – Petroniu, „Satyricon”, 28, 3.

TEMPORA SI FUERINT NUBILA, SOLUS ERIS (lat.) dacă timpul se schimbă în rău, vei rămâne singur – Ovidiu, „Tristele”, I, 1, 40. V. și Donec eris felix, multos numerabis amicos.

TESTIS UNUS, TESTIS NULLUS (lat.) un singur martor nu este martor – Adagiu de drept. Depoziția unui singur martor nu poate fi luată drept probă.

THERE ARE NO SECRETS EXCEPT THE SECRETS THAT KEEP THEMSELVES (engl.) nu există secrete cu excepția celor care se păstrează singure – G.B. Shaw, „Back to Methuselah”, 908.

TIMEO HOMINEM UNIUS LIBRI (lat.) mă tem de omul unei singure cărți – Cugetare a lui Toma d’Aquino, având inițial sensul că cel care cunoaște o singură carte, dar temeinic, este un adversar de temut. Astăzi se aplică celor limitați și fanatici.

UNA SALUS VICTIS: NULLAM SPERARE SALUTEM (lat.) o e singură salvare pentru cei învinși: să nu spere în nici o salvare – Vergiliu, „Eneida”, II, 354. Îndemn adresat de Enea luptătorilor săi în ultima noapte a Troiei, spre a le trezi curajul.

VAE SOLI! (lat.) vai de cel singur! – „Eclesiastul”, 4, 10.

SINGUR adj. 1. – D-trașcu (16 A II 227); -a f. (G Bog; 16 A I 75); -eni s.; Sîngur (Ștef); -eni s. (ib). 2. Săngurian, mold.

a-și fura singur căciula expr. a-și face rău șieși crezând că obține un avantaj.

a-și tăia singur craca de sub picioare expr. a-și primejdui singur situația printr-o acțiune negândită.