SIMULTANEITÁTE s. f. Însușire a unor acțiuni, fenomene sau a unor evenimente de a fi simultane (1); existența, producerea mai multor acțiuni în același timp; coincidență în timp; sincronism. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. simultanéité.

SIMULTANEITÁTE s. f. Însușirea a unor acțiuni, fenomene sau a unor evenimente de a fi simultane (1); existența, producerea mai multor acțiuni în același timp; coincidență în timp; sincronism. [Pr.: ne-i-] – Din fr. simultanéité.

SIMULTANEITÁTE s. f. Proprietate a unor acțiuni, a unor stări sau a unor evenimente de a se petrece în același moment, de a fi simultane.

simultaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. simultaneitắții

simultaneitáte s. f. (sil. -ne-i-), g.-d. art. simultaneității

SIMULTANEITÁTE s. v. concomitență.

Simultaneitate ≠ succesiune

SIMULTANEITÁTE s.f. Însușirea unor acțiuni sau a unor fenomene de a fi simultane. [Pron. -ne-i-. / cf. fr. simultanéité].

SIMULTANEITÁTE s. f. faptul de a fi simultan. (< fr. simultanéité)

SIMULTANEITÁTE f. Caracter simultan. [G.-D. simultaneității; Sil -ne-i-] /<fr. simultanéite

simultaneitate f. caracterul celor simultane.

*simultaneitáte f. (d. simultaneŭ; fr. -néité). Calitatea de a fi simultaneŭ: simultaneitatea atacurilor.

SIMULTANEITATE s. concomitență, paralelism, sincronism. (~ desfășurării unor fenomene.)

SIMULTANEITATE. Subst. Simultaneitate, coincidență; concordanță, potrivire; potriveală (pop.), suprapunere; sincronizare, sincronie, sincronism. Coexistență. Contemporaneitate. Contingent, leat (pop.). Contemporan. Adj. Simultan, simultaneu, concomitent, coincident; concordant, potrivit. Sincronic, sincron, sincronizat; sincronistic. Coexistent; contemporan. Vb. A exista în același timp, a se produce simultan; a coincide, a se potrivi, a se suprapune; a se sincroniza. A coexista. A fi leat cu cineva. Adv. (În mod) simultan, concomitent, în același timp, deodată. În timp ce, în vreme cînd (înv.), pe cînd, pe vreme ce; cît timp, atît tîmp, atît timp cît, pînă cînd. V. asemănare, existență, prezent, relație, timp.

SIMULTANEITÁTE s. f. (cf. fr. simultanéité): însușire a unor acțiuni de a fi simultane, de a se petrece în același timp. Termen folosit în sintagmele raport temporal de s. și temporală de s. (v.).