SILOGÍSM, silogisme, s. n. Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă din două sau mai multe propoziții numite premise. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus.

SILOGÍSM, silogisme, s. n. Raționament deductiv care conține trei judecăți legate între ele astfel încât cea de-a treia judecată, care reprezintă o concluzie, se deduce din cea dintâi prin intermediul celei de-a doua. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus.

SILOGÍSM, silogisme, s. n. Raționament deductiv, care conține trei judecăți, legate între ele printr-un astfel de raport, încît cea de-a treia, care reprezintă o concluzie, să se deducă din cea dintîi prin intermediul celei de-a doua. Raționamentul: «toate plantele respiră, trandafirul este o plantă, deci trandafirul respiră» constituie un silogism.

silogísm s. n., pl. silogísme

silogísm s. n., pl. silogísme

SILOGÍSM s.n. Raționament deductiv prin care dintr-o judecată universală se derivă o nouă judecată prin intermediul unei a treia. [< fr. syllogisme, cf. lat. syllogismus, gr. syllogismos].

SILOGÍSM s. n. raționament deductiv în care dintr-o judecată universală derivă cu necesitate o nouă judecată prin intermediul unei a treia. (< fr. syllogisme, lat. syllogismus)

silogísm (-me), s. n. – Tip de raționament deductiv. – Var. înv. siloghism. Fr. syllogisme și mai demult ngr. συλλογισμός (Gáldi 251).

SILOGÍSM ~e n. log. Raționament constând din trei judecăți (majoră, minoră și conclusivă), concluzia fiind dedusă din judecata majoră prin intermediul celei minore. /<fr. syllogisme, lat. syllogismus

silogism n. argument compus din trei propozițiuni (majora, minora și consecvența sau concluziunea): Ex. toți oamenii sunt muritori (majora), dar Petru e om (minora), deci Petru e muritor (concluziunea).

*silogízm n., pl. e (vgr. syl-logismós. V. logică, para-logizm). Log. Argument care conține treĭ propozitiunĭ: premisa majoră, premisa minoră și concluziunea, care se deduce din majoră pin mijlocirea minoreĭ. De ex.: Toțĭ oameniĭ îs muritorĭ (majora), ĭar tu eștĭ tot om (minora). Decĭ tu eștĭ muritor (concluziunea).

SILOGÍSM (< fr., gr.) s. n. Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă din două sau mai multe propoziții numite premise. Logicienii se ocupă mai ales cu silogismele formate din propoziții ce pot fi exprimate sub formă categorică subiect-predicat (s. categoric). S. cel mai simplu constă din trei propoziții: 1) premisa majoră, care conține predicatul concluziei (termenul major); 2) premisa minoră, care conține subiectul concluziei (termenul minor); 3) concluzia se deduce din prima judecată prin intermediul celei de-a doua. A fost descoperit de Aristotel. V. figuri silogistice, mod silogistic, deducție, raționament.