Dicționare ale limbii române

2 intrări

25 definiții pentru silice

SILÍCĂ, (2) silice, s. f. 1. Material refractar compus mai ales din dioxid de siliciu. 2. Cărămidă refractară silicioasă. – Din silice.
SILÍCE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; dioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.
SILÍCĂ, silice, s. f. Material refractar compus mai ales din bioxid de siliciu; cărămidă refractară silicioasă. – Din silice.
SILÍCE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.
SILÍCĂ, silice, s. f. Material refractar compus aproape exclusiv din bioxid de siliciu.
SILÍCE s. f. Corp solid (compus al siliciului cu oxigenul), dur, alb sau incolor, insolubil, cu temperatura de topire foarte înaltă; se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci (granit, nisip etc.) sub formă de cremene, cuarț, silex, ametist, topaz, opal și alte varietăți și se întrebuințează la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. În cetățile de pămînt se mai găsesc încă și mici ghiulele de silice, rău rotunjite. ODOBESCU, S. II 146.
silícă (material refractar, cărămidă) s. f., g.-d. art. silícei; (cărămizi) pl. silíce
silíce (bioxid de siliciu) s. f., g.-d. art. silícei
silícă (material refractar, cărămidă) s. f., g.-d. art. silícei; (cărămizi) pl. silíce
silíce (bioxid de siliciu) s. f., g.-d. art. silícei
SILÍCĂ s. (CONSTR.) dinas. (~ este o cărămidă refractară silicioasă.)
SILÍCE s. v. bioxid de siliciu.
SILÍCĂ s.f. Material refractar format în special din bioxid de siliciu. [< silice].
SILÍCE s.f. Nume generic dat diferitelor varietăți de bioxid de siliciu. [Pl. invar. / < fr. silice, cf. lat. silex].
SILÍCĂ s. f. material refractar silicios. (< silice)
SILÍCE s. f. bioxid de siliciu. (< fr. silice, lat. silex)
SILÍCĂ ~ce f. Material refractar de natură silicioasă. /Din silice
SILÍCE f. Substanță solidă, albă sau incoloră, întrebuințată, mai ales, în construcții și la fabricarea sticlei; bioxid de siliciu. [G.-D. silicei] /<fr. silice
silice f. substanță ce formează baza silexului: oxid de siliciu.
*sílex n. și *sílice n. și f. (lat. silex, silicis, m. și f. Cp. cu borax). Cremene. Siliciu oxigenat (cŭarț, gres, nisip).
*sílică f., pl. ĭ (lat. siliqua). Bot. Păstare. – Și -ícă (fr. silique). Unii zic -cŭă, pl. -cŭe.
*sílice V. silex.
SILI s. (CONSTR.) dinas. (~ este o cărămidă refractară silicioasă.)
SILICE s. (CHIM.) bioxid de siliciu.
silice, (engl.= silica) termen utilizat pentru a desemna dioxidul de siliciu – SiO2 – atât din p.d.v. chimic, cât și mineralogic. S. constituie un compus polimorf, întâlnit în diverse stări de agregare: s. amorfă (→ opal), s. cripto-cristalină (→ calcedonie) și s. cristalizată (→ α cuarț, → tridimit, → cristobalit), cu forme de temperatură scăzută (α -cuarț) și, respectiv, ridicată (β -cuarț). Cu o frecvență redusă în natură se întâlnesc și forme de s. de presiune înaltă (→ coesit, stishovit). S. se formează în toate procesele petrogenetice.

Silice dex online | sinonim

Silice definitie

Intrare: silică
silică substantiv feminin
Intrare: silice
silice substantiv feminin