SEMASIOLOGÍE s. f. (Rar) Semantică (I 1). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologie.

SEMASIOLOGÍE s. f. Semantică (I 1). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologie.

SEMASIOLOGÍE s. f. Semantică.

semasiologíe (rar) (-si-o-) s. f., art. semasiología, g.-d. semasiologíi, art. semasiologíei

semasiologíe s. f. (sil. -si-o-), art. semasiología, g.-d. art. semasiologíei; pl. semasiologíi

SEMASIOLOGÍE s. v. semantică.

SEMASIOLOGÍE s.f. Ramură a lexicologiei care cercetează sensurile cuvintelor și cauzele modificărilor lor; semantică (1). [Gen. -iei. / < fr. sémasiologie, cf. gr. semasia – desemnare, logos – știință].

SEMASIOLOGÍE s. f. semantică (II, 1). ◊ metodă de cercetare în lexicologie care, plecând de la semnificant, studiază semnificatul; studiu bazat pe această metodă. (< fr. sémasiologie)

SEMASIOLOGÍE f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sensurilor unităților de limbă; semantică. [G.-D. semasiologiei] /<fr. sémasiologie

semasiologie f. partea dicționarului care urmărește evoluțiunea istorică a sensului cuvintelor.

*semasiologíe f. (vgr. semasía, însemnare, și -logie). Așa s’a zis întîĭ îld. semantică (Teza de licență a luĭ L. Șăĭneanu [București, 1887], tratează despre „semasiologia limbiĭ româneștĭ”).

SEMASIOLOGIE s. (LINGV.) semantică, (rar) lexematică.

SEMASIOLOGÍE s. f. (cf. fr. sémasiologie, gr. semasia „desemnare” + logos „știință”): v. semántică.

SEMASIO- „sens, înțeles, semnificație”. ◊ gr. semasia „marcă, semn” > fr. sémasio-, germ. id., engl. id. > rom. semasio-. □ ~logie (v. -logie1), s. f., parte a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor din punct de vedere descriptiv, comparativ și istoric.