SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

SCUTURÁT1 s. n. Scuturare. – V. scutura.

SCUTURÁT2, -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

SCUTURÁ, scútur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, A agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

SCUTURÁT1 s. n. Scuturare. – V. scutura.

SCUTURÁT2, -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

SCUTURÁ, scútur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a bate un obiect, pentru a face să cadă ceva din sau de pe el. Azi dimineață scutura niște cuverturi. IBRĂILEANU, A. 78. Mi-ai scris că ai să-mi spui un lucru mare... spune, că n-am cînd zăbovi, adăogă tînărul, scuturînd ciubucul. NEGRUZZI, S. I 18. L-al nostru măr mă voi duce, Și încet l-oi scutura, Mere din el vor cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 82. ◊ Expr. A scutura buzunarele (sau punga) cuiva sau a scutura (pe cineva) de bani = a lua cuiva toți banii, a stoarce pe cineva de bani. ♦ A îndepărta, a înlătura, a face să cadă. Fug pe dealuri, scuturînd Roua din cosițe. COȘBUC, P. I 262. Iar pădurea lin suspină și prin frunzele uscate Rînduri, rînduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83. În zădar copacii crengile-și plecau Și zăpada-n cale-mi pe rînd scuturau. ALECSANDRI, P. I 221. ◊ (Metaforic) Gore clipise repede, să scuture din gene toată lumina rămasă din soarele orbitor de afară. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 180. ♦ Intranz. A face curățenie, a șterge praful de pe obiectele din casă; a deretica. Trecu în camera ei să măture, să scuture și să schimbe apa. C. PETRESCU, C. V. 211. Biata fata unchiașului torcea... mătura și scutura, fără să zică nici pis. ISPIRESCU, L. 347. Iar trecui pe la fereastră Și tu scuturai prin casă. ȘEZ. I 139. 2. Tranz. A arunca, a lepăda ceva de la sine. Fac tot ce pot ca să scutur de pe mine principiile pe care mi le-a lăsat educația. DEMETRIUS, C. 9. Nu va putea scutura greutatea acestui amor. EMINESCU, N. 71. Cînd Petru Rareș se pregătea a scutura jugul otoman, grecii îi serveau în toate modurile cu cel mai curagios devotament. HASDEU, I. V. 127. ♦ Refl. A scăpa, a se debarasa de ceva. Într-un tîrziu femeia se scutură de omăt pe prispă și intră cu ulciorașul. SADOVEANU, O. VIII 193. Dacă vrei să te speli și să te scuturi oleacă de colb. C. PETRESCU, Î. II 202. Mă cheamă între brazi, Și-mi mai spune și cu haz Să mă scutur de năcaz. BELDICEANU, P. 96. Ah! ce plăcere de-a giuca Și de grijia se scutura. ALECSANDRI, T. I 226. ◊ Fig. Își deschise ochii. El se scutură oarecum din somn. EMINESCU, N. 70. 3. Refl. (Despre plante) A se despuia de frunze, de petale, de rod; (despre rodul plantelor) a cădea (necules), a se împrăștia. Copacii se scutură de floare. VLAHUȚĂ, O. A. 343. Tată-tău e dus la coasă, căci se scutură ovăzul cela pe jos. CREANGĂ, A. 62. Se scutură salcîmii de toamnă și de vînt. EMINESCU, O. I 129. Ce-a fost verde s-a uscat, Ce-a-nflorit s-a scuturat. ALECSANDRI, P. P. 346. ◊ Tranz. Flori peste flori au scuturat zarzării, vișinii și piersicii. ANGHEL, PR. 24. Spre codru mi se întorc ochii și zăresc umbra codrului copilăriei mele, care își întinde ramurile ca niște brațe și își scutură florile pe inima mea ca o ploiță răcoroasă. RUSSO, O. 119. ♦ (Subiectul e partea plantei care cade) A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele în vîntul toamnei. SADOVEANU, O. VII 103. Sub flori de măr Ce mi se scutură în păr Se umple sufletul de soare. MACEDONSKI, O. I 78. Pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72. ◊ (Metaforic) În toate livezile anilor mei, fructele coapte se scutură. TULBURE, V. R. 45. ◊ Fig. Că nourii îi sparge-o armonioasă lună, Că stelele din ceruri se scutură și ning. EMINESCU, O. IV 83. II. Tranz. 1. A mișca (cu putere) într-o parte și în alta; a zgîlțîi. Peste cîtăva vreme îmi venea să-mi scutur prietenul, să-l trezesc și să-i strig. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. Un vînt rece venea dinspre iaz, scutura sălciile cu putere, apele se zbăteau și se grămădeau la stăvilare. ANGHEL.IOSIF, C. L. 29. C-o mînă El scutură din visu-i moșneagu-ncremenit. EMINESCU, O. I 93. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. ALECSANDRI, O. 169. ◊ (Metaforic) Vînturile nopții scutură afară Arborii tăcerii. ISAC, O. 64. ◊ Expr. A scutura mîna cuiva = a da mîna călduros cu cineva, a strînge mîna cuiva. Scutură călduros mîna mosafirului. REBREANU, R. I 163. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «de» și indicînd obiectul în discuție) Cînd oi scutura... de lanț, să știți că-s viu. SBIERA, P. 91. Cucoșul... scutură puternic din aripi. CREANGĂ, P. 68. ♦ A zdruncina. Zice că-i e teamă să nu-l scuture trăsura. VORNIC, P. 225. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. Copilul gemea, se scutura, tremurînd. DUMITRIU, N. 156. Și cum plîngea se scutura parcă de frică. AGÎRBICEANU, S. P. 25. Calul se și scutură de trei ori și îndată rămîne cu părul lins-prelins și tînăr ca un tretin. CREANGĂ, O. A. 225. ◊ Expr. A i se scutura cuiva carnea (sau oasele, inima) = a se înfiora, a se cutremura, a se zgudui (de frică, de scîrbă etc.). Se făcu un noroi cleios și puturos de ți se scutura carnea de pe tine. ISPIRESCU, L. 129. ◊ (Tranz., în expr.) A-l scutura pe cineva frigurile = a avea un acces de friguri, a tremura din tot corpul. 2. (Familiar) A critica aspru. Se pune pe el însuși mai presus de interesul obștesc, și la mîndrie și la cruțare. Toate-i vin din prea multă dragoste ce are pentru el. Trebuie scuturat, dar nu lepădat. TEATRU II 135.

SCUTURÁT s. n. Scuturare. Scuturatul covoarelor.

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturát s. n.

scuturá vb., ind. prez. 1 sg. scútur, 3 sg. și pl. scútură

scuturát s. n.

SCUTURÁ vb. 1. v. agita. 2. v. cutremura. 3. v. zgâlțâi. 4. a clătina, a zgâlțâi, a zgudui, (pop.) a zgâlțâna, (reg.) a zbiciula, a zblendui, a zgâcina, (Mold.) a zbihui. (Îl ~ zdravăn ca să se scoale.) 5. a se cutremura, a se înfiora, a tremura, a tresări. (Calul se ~ din tot corpul.) 6. v. deretica.

SCUTURÁ vb. v. admonesta, arunca, azvârli, certa, critica, dăscăli, debarasa, degaja, descotorosi, dezbăra, dezobișnui, dezvăța, dojeni, împrăștia, îndepărta, înlătura, lăsa, lepăda, moraliza, mustra, părui, presăra, răspândi, scăpa, semăna, zvârli.

SCUTURÁT s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură. 3. v. dereticare.

SCUTURÁT s. v. bătaie, fâlfâială, fâlfâire, fâlfâit, fâlfâitură, fluturare, fluturat.

SCUTURÁT adj. dereticat. (O casă ~.)

SCUTURÁT adj. v. curățel, îngrijit, spălat, spălățel.

SCUTURÁT adv. v. ritmat, sacadat, săltat, săltăreț, săltător.

scuturá (-r, -at), vb. – 1. A balansa, a zgudui. – 2. A bate un copac pentru a-i culege fructele. – 3. A se zgîlțîi, a se răvăși. – 4. A se ciomăgi, a se snopi în bătaie. – 5. A stoarce de bani. – 6. A părăsi, a se descotorosi de cineva. – 7. A curăța interiorul unei case. – 8. (Refl.) A se zdruncina, a se agita. – 9. (Refl.) A se cutremura, a se înfiora. – 10. (Refl.) A-i cădea frunzele sau florile. – 11. (Refl.) A respinge, a dezaproba. – Mr. scutur(are), megl. scutur(ar)i. Lat. *excŭtŭlāre, în loc de excŭtĕre (Meyer, Alb. St., IV, 115; Candrea, Éléments, 44; Pușcariu 1562; Tiktin; REW 3000), cf. it. scotulare, abruz. (s)kutelá, calabr. (s)cotulare, ca și scoate. Der. scutur, s. n. (agitare, cutremurătură), deverbal literar; scuturătoare, s. f. (măturică de praf; titirez la moară; scrumieră); scuturătură, s. f. (faptul de a scutura; frunze moarte; fructe căzute).

A SCUTURÁ scútur 1. tranz. 1) A face să se scuture. 2) (obiecte sau persoane) A mișca brusc și repetat în direcții opuse. ~ un pom. ◊ ~ pe cineva de bani a-i lua cuiva banii. ~ (pe cineva) frigurile a avea un acces de malarie. 3) pop. (persoane) A supune unei proceduri neplăcute (critică, percheziție, control vamal etc.). 2. intranz. A face curățenie (prin casă); a deretica. /<lat. excutulare

A SE SCUTURÁ mă scútur intranz. 1) (despre frunze, fructe, boabe etc.). A cădea pe pământ (desprinzându-se din loc). 2) A se curăța de ceva supărător. ~ de praf. 3) fig. A reuși să se eliberese de ceva care incomodează; a se descotorosi; a scăpa; a se dezbăra. ~ de necazuri. 4) (despre ființe) A se cutremura din tot corpul. /<lat. excutulare

scuturà v. 1. a mișca cu putere, a agita de repețite ori: a scutura un pom; a scutura jugul, a scăpa de sub o stăpânire străină; 2. a scoate praful: a scutura mobile; 3. a se despuia de frunze: se scutură salcâmii de toamnă și vânt; 4. fig. a se lepăda de ceva: ce te scuturi? 5. fam. a stâlci în bătăi: a scutura cojocul cuiva. [Lat. vulg. *EXCUTULARE (din EXCUTERE)].

scútur, a -á v. tr. (lat. *ex-cútulo, cŭtuláre, d. ex-cútere, a scutura; it. [Neap.] scotolare. V. scot). Zgîlțîĭ, agit, clatin de multe orĭ ca să cadă poamele [din pom], ca să ĭasă colbu [din haĭne, din mobile ș.a.]: a-țĭ scutura sumanu de colb și pale. înlătur agitînd: a scutura colbu din haĭne, vîntu scutură frunzele. Fig. Iron. Bat, zgîlțîĭ: politia l-a scuturat rău pe hoț. Vechĭ (ca lat. dis-cŭtére). A discuta: a scutura o voroavă (Cant.) V. refl. Mă zgîlțîĭ, mă clatin de multe orĭ: se scutură salcîmiĭ de toamnă și de vînt (Emin.), cinele se scutură de apă. Fig. Mă oțărăsc, mă înfior, arăt neplăcere: s’a scuturat cînd a auzit că trebuĭe să plece. Mă lepăd, reneg: el se scutură de voĭ. V. intr. Scutur de colb, curăț camerele: a scutura pin casă. A scutura jugu, a te libera de tiranie. A scutura cojocu cuĭva, a-l bate, a-l lovĭ. A scutura din cap, a clătina capu cu neîncredere saŭ cu opunere. A te scutura undeva (pin aluz. la cine orĭ alt animal cînd ĭese pe mal și se scutură de apă), sosesc (Iron.): toțĭ se scutură aicea și formează patrioțiĭ (Em.). Ce-a’nflorit sá scuturat, ce-a fost verde sá uscat, pasiunea s’a stins.

scuturát,-ă adj.(d. scutur, scot colbu). Fig. Fam. Om scuturat, om cĭoplit, om purtat pin lume, om manĭerat.

scutura vb. v. ADMONESTA. ARUNCA. AZVÎRLI. CERTA. CRITICA. DĂSCĂLI. DEBARASA. DEGAJA. DESCOTOROSI. DEZBĂRA. DEZOBIȘNUI. DEZVÎȚA. DOJENI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNDEPĂRTA. ÎNLĂTURA. LĂSA. LEPĂDA. MORALIZA. MUSTRA. PĂRUI. PRESĂRA. RĂSPÎNDI. SCĂPA. SEMĂNA. ZVÎRLI.

SCUTURA vb. 1. a (se) agita, a (se) clătina, a (se) zgudui, (reg.) a (se) clătări, (Mold. și Bucov.) a (se) cobîlțîi. (A ~ lichidul din eprubetă.) 2. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) zdruncina, a (se) zgîlțîi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul ~ casa din temelii.) 3. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 4. a clătina, a zgîlțîi, a zgudui, (pop.) a zgîlțîna, (reg.) a zbiciula, zblendui, a zgîcina, (Mold.) a zbihui. (Îl ~ zdravăn ca să se scoale.) 5. a se cutremura, a se înfiora, a tremura, a tresări. (Calul se ~ din tot corpul.) 6. a curăța, a deretica, a strînge, (înv. și reg.) a griji, (reg.) a rîndui, (prin Bucov.) a cioroboti, (Transilv.) a cîștiga, (Ban. și Transilv.) a orîndui, (Transilv.) a tăgăși, (Transilv. și Maram.) a ticăzui, (Transilv.) a tistăli. (A ~ prin casă.)

SCUTURAT s. 1. clătinare, clătinat, clătinătură, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit un ~ puternic.) 2. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.) 3. dereticare, dereticat, scuturare. (~ camerei.)

scuturat s. v. BĂTAIE. FÎLFÎIALĂ. FÎLFÎIRE. FÎLFÎIT. FÎLFÎITURĂ. FLUTURARE. FLUTURAT.

scuturat adv. v. RITMAT. SACADAT. SĂLTAT. SĂLTĂREȚ. SĂLTĂTOR.

scuturat adj. v. CURĂȚEL. ÎNGRIJIT. SPĂLAT. SPĂLĂȚEL.

SCUTURAT adj. dereticat. (O casă ~.)

scuturatul v. mânânțălul.

a scutura (pe cineva) de bani expr. a stoarce (pe cineva) de bani.

a scutura buzunarele / punga (cuiva) expr. a lua (cuiva), prin mijloace necinstite, toți banii; a stoarce (pe cineva) de bani.

a scutura cojocul (cuiva) expr. a bate (pe cineva).

scutura, scutur v. t. a critica / a certa foarte aspru