SCLINTÍ vb. IV v. scrânti.

SCRÂNTÍ, scrântesc, vb. IV. 1. Tranz. A deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală un os, o încheietură etc.; a luxa. ◊ Expr. (Fam.) A o scrânti = a face o prostie, o gafă; a greși. ♦ Refl. (Despre membre, articulații etc.) A se deplasa de la locul normal. 2. Refl. Fig. A-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci, a înnebuni, a se țicni. [Var.: scrintí, (reg.) sclintí vb. IV] – Din sl. krentati „a suci, a întoarce”.

SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

SCLINTÍ vb. IV v. scrânti.

SCRÂNTÍ, scrântesc, vb. IV. 1. Tranz. A deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală un os, o încheietură etc.; a luxa. ◊ Expr. (Fam.) A o scrânti = a face o prostie, o gafă; a greși. ♦ Refl. (Despre membre, articulații etc.) A se deplasa de la locul normal. 2. Refl. Fig. A-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci, a înnebuni, a se țicni. [Var.: scrintí, (reg.) sclintí vb. IV] – Din sl. krentati „a suci, a întoarce”.

SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

SCLINTÍ vb. IV v. scrînti.

SCRINTÍ vb. IV v. scrînti.

SCRÎNTÍ, scrîntesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la oase, încheieturi, membre) A scoate din articulație, din poziția normală, a deplasa, a disloca; a luxa. Și-a scrîntit... vrun picior, dîndu-se de-a tumba pe vro căpiță de fîn. HOGAȘ, M. N. 28. Valeu!... că mi-am scrîntit piciorul. ALECSANDRI, T. I 113. Mîna pe baltac punea, Drept către zapciu pornea... Mîn-a dreaptă Că-i frîngea Și p-a stîngă I-o scrîntea. TEODORESCU, P. P. 603. ◊ Expr. A o scrînti = a face o prostie, o boroboață, a greși. Dascălul văzu că a cam scrîntit-o, și o întoarse pe foaia ailaltă. ISPIRESCU, L. 273. ♦ Fig. A deforma, a strica, a poci. Crezînd că drege ceea ce aripa zdrobitoare a timpului... stricase la gingașul monument al lui Neagoe, el n-a făcut altceva decît a-l altera și mai tare, decît a-l ciunti, a-l păta, a-l știrbi și a-l scrînti în multe părți ale sale. ODOBESCU, S. II 513. 2. Refl. Fig. (Despre oameni și despre facultățile lor mintale) A-și pierde dreapta judecată, a se zăpăci, a deveni dezechilibrat. Dacă i s-a scrîntit mințile, am eu pe cine mîna să i le pună la loc. CARAGIALE, O. III 90. – Variante: scrintí (EMINESCU, N. 70), sclintí (SADOVEANU, B. 41, ALECSANDRI, P. P. 17) vb. IV.

SCRÎNTÍT, -Ă, scrîntiți, -te, adj. 1. (Despre oase, încheieturi, membre) Scos, deplasat din articulație; luxat. Mînă scrîntită. ♦ Fig. Deformat, alterat. Porni axionul, de unde lăsase cu vocea zgîriată și cam scrîntită de ciudă. STĂNOIU, C. I 196. 2. Fig. (Despre oameni și despre facultățile lor mintale) Dezechilibrat, tulburat, nebun. Îmi declară pe față, cu mînie, că sînt scrîntit. VORNIC, P. 13. Ca toate mahalalele, își avea și a voastră făpturile ei, cu trupuri mutilate și cu mintea scrîntită. PAS, Z. I 54. – Variante: scrintít, -ă (la TDRG), sclintít,-ă (SBIERA, P. 318) adj.

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 sg. și pl. scrânteáscă

SCRÂNTÍ vb. v. luxa.

SCRÂNTÍ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.

SCRÂNTÍT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

scrintí (-tésc, -ít), vb. – 1. A răsuci, a disloca, a luxa, a se dezarticula. – 2. (Refl.) A țicni, a-și ieși din minți, a înnebini. – 3. (Cu pron. o) A greși, a face o gafă. – Var. scrînti, Banat sclinti. Sl. iskretąti „a rupe”, cf. sb., slov. (s)kretati, pol. skręcić. Mai puțin probabilă der. din sl. sŭkrenati sę „a devia” (Cihac, II, 41), (sŭ)krątiti (Tiktin; Candrea) sau sŭkrętati (Procopovici, Dacor., X, 70). Uz general (ALR, I, 148). – Der. scrinteală, s. f. (răsucire; nebunie, manie); scrintitură, s. f. (răsucire); scrintitoare (var. scrintee), s. f. (sclipeț, Potentilla tormentilla), probabil în loc de *sclintitoare, deformare a celuilalt nume al său sclipeț, poate prin intermediul unei var. sclipitoare (după Tiktin, traducere a numelui științific, ipoteză care pare improbabilă).

A SCRÂNTÍ ~ésc tranz. (mâini, picioare, degete) A scoate din încheietură; a luxa; a dezarticula; a se disloca. ◊ A o ~ a face o prostie; a greși. /<sl. sukrononti

A SE SCRÂNTÍ mă ~ésc intranz. A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se aliena; a se sminti; a înnebuni. /<sl. sukrononti

sclintì v. a scrinti: mâna dreaptă să-ți sclintească POP. [V. clintì].

scrântì v. V. scrintì.

scrintì v. 1. a face un os să iasă din locul său natural; 2. fig. a greși în vorbă sau în faptă: ai scrintit’o. [Și scrânti = slav. SŬKRĒNÕTI, a îndoi, a suci].

sclintésc V. scrîntesc.

scrintésc V. scrîntesc.

scrîntésc (Trans.) scrintésc și (Bas.) crîntésc v. tr. (vsl. krentati, a întoarce, a suci, sŭkrennonti sen, a se răsuci, d. krontŭ, tors, sucit; srb. [s]kretati, rus. krutitĭ, skrutitĭ, pol. skrecić, a suci, skret, sucitură. V. creț, crint, crutcă, scrîncĭov, scruntar). Fac un os să ĭasă din locu lui natural, luxez: am căzut și mi-am scrîntit mîna. Fig. A o scrînti, a face o greșală, o gafă: am scrîntit-o! – În Mold. nord, Olt. Ban. sclintesc (după clintesc). Forma crî- la Orhei (Șez. 30, 204). V. buclarisesc.

scrînti vb. v. ALIENA. ÎNNEBUNI. SMINTI. ȚICNI.

SCRÎNTI vb. (MED.) a (se) deplasa, a (se) dezarticula, a (se) disloca, a (se) luxa, a (se) suci, (rar) a (se) răsuci, (înv. și reg.) a (se) sminti, (reg.) a (se) strica, (prin Transilv.) a (se) muruli, (Transilv.) a (se) pica, (prin Transilv. și Bucov.) a (se) preti, (prin vestul Munt.) a (se) proclinti. (Și-a ~ osul umărului.)

scrîntit adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.

SCRÎNTIT adj. (MED.) deplasat, dezarticulat, dislocat, luxat, sucit, (rar) răsucit, (prin vestul Munt.) proclintit. (Os ~.)

a o scrânti expr. a face o prostie / o gafă; a greși.

scrânti, scrântesc v. r. a se zăpăci, a înnebuni, a lua-o razna

scrântit, -ă, scrântiți, -te adj. (d. oameni) nebun, dement