SCORNEÁLĂ, scorneli, s. f. Scornitură. – Scorni + suf. -eală.

SCORNEÁLĂ, scorneli, s. f. Scornitură. – Scorni + suf. -eală.

SCORNEÁLĂ, scorneli, s. f. (Mai ales la pl.) Scornitură. Apoi venea al patrulea ș-al cincilea, cu scorneli cari mai de cari mai încornorate. DELAVRANCEA, H. T. 105.

scorneálă s. f., g.-d. art. scornélii; pl. scornéli

scorneálă s. f., g.-d. art. scornélii; pl. scornéli

SCORNEÁLĂ s. 1. v. fantezie. 2. v. minciună.

scorneálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a scorni. Scornitură.

SCORNEALĂ s. 1. fantezie, ficțiune, imaginație, invenție, închipuire, născocire, plăsmuire, scornire. (Produs al ~.) 2. invenție, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.)

scorneálă, scorneli, s.f. – Minciună. – Din scorni (< ucr. skornjaty, bg. skorna) + suf. -eală (DEX, MDA).