Dicționare ale limbii române

2 intrări

21 definiții pentru scobire

SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.
SCOBÍRE, scobiri, s. f. Acțiunea de a (se) scobi și rezultatul ei. – V. scobi.
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.
SCOBÍRE, scobiri, s. f. Acțiunea de a (se) scobi și rezultatul ei. – V. scobi.
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. A face o gaură, o adîncitură în ceva (tăind sau desprinzînd materialul cu o unealtă). Pe urmă se băgau iar în șopronul lor și scobeau lemne șile încondeiau cu un cui înroșit în foc. PAS, Z. I 159. Puse de scobi, într-un munte de cremene ce era acolo, un sălaș, numai bun pentru astfel de pîrdalnică de fiară sălbatică. ISPIRESCU, U. 116. Harap-Alb... găsește un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș. CREANGĂ, P. 238. ◊ (Subiectul este o forță a naturii) Eu vă sărut, păreți străbuni, Pe varul vost’ scobit de ploaie. GOGA, P. 22. Înaintăm prin strîmtoarea aceasta întunecoasă, pe fundul căreia Jiul curge ca pe un jgheab scobit în stînci. VLAHUȚĂ, O. A. II 136. Satul stă în fundul unei văi scobite de apa Șușița. RUSSO, O. 155. ◊ Refl. pas. Pe cît jos se scobește stînca, Pe-atît se-mpodobește sus. CARAGIALE, O. III 123. ♦ A sculpta, a grava. Citim, scobit în litere mari, numele lui Grigore Cornescu. ODOBESCU, S. II 511. 2. Intranz. A săpa, a scormoni, a scociorî (cu scopul de a scoate ceva). Constantin lăsă tîrnăcopul și scobi cu cuțitul. Dar deziluziune sfîșietoare! în loc de oală, scoase din pămînt un craniu de o incalculabilă vechime. GALACTION, O. I 149. Nouă zile a trebuit să scobească zmeul pe lîngă buzdugan, pînă și l-a putut scoate din munte, și-a venit apoi cu el pă umăr năcăjit. RETEGANUL, P. V 29. 3. Refl. Fig. A scotoci, a cotrobăi. Tot se scobea în sîn și scotea galbeni. SADOVEANU, D. P. 154. ♦ A curăța o gaură, o cavitate. Un copil cu ochii negri... umbla scobindu-se în nas pe străzi, sub soarele apăsător și în aerul prăfos. DUMITRIU, N. 265. Țuțu se scobi într-o măsea și răspunse: Așa-i, Pamfilie. DUNĂREANU, CH. 166. Tu ești Duțu al lui Ene? întrebă el scobindu-se cam obosit în nas. SLAVICI, N. II 330. ◊ (Ironic) Credeți c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri. Ș-atunci... scobește-te, fata babei, în dinți. CREANGĂ, P. 294. ◊ Tranz. Lina, după ce deșertă paharul, începu să-și scobească dinții. DUNĂREANU, CH. 15.
SCOBÍRE, scobiri, s. f. Acțiunea de a (se) scobi și rezultatul ei; găurire; scormonire, scotocire.
scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă
scobíre s. f., g.-d. art. scobírii; pl. scobíri
scobí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 sg. și pl. scobeáscă
scobíre s. f., g.-d. art. scobírii; pl. scobíri
SCOBÍ vb. 1. v. găuri. 2. v. excava. 3. (MIN.) a hava. (A ~ într-un zăcământ.) 4. a (se) măcina, a (se) mânca, a (se) roade, a (se) săpa. (Apa ~ malul.) 5. v. scociorî. 6. (reg.) a se scodoli. (Se ~ între dinți.)
SCOBÍ vb. v. adânci, căsca, ciopli, cresta, deschide, dezghioca, răzui, râcâi, săpa, scotoci, scrijeli, sculpta, tăia, zgâria.
SCOBÍRE s. 1. v. găurire. 2. (MIN.) havaj, havare. (~ într-un zăcământ.)
A SCOBÍ ~ésc tranz. (obiecte de lemn sau de alt material) A lăsa vid în interior, scoțând o parte din materiale; a exciza; a evida. ~ un trunchi. /Din scoabă
A SE SCOBÍ mă ~ésc intranz. A căuta insistent; a scotoci. ~ în buzunare.~ în nas (sau în dinți) a-și curăța nasul (sau dinții). /Din scoabă
scobì v. 1. a găuri cu scoaba: a scobi în lemn sau piatră; 2. a găuri în genere; 3. a-și curăța dinții; 4. a tăia în formă de arc: a scobi linguri. [V. scoabă].
scobésc v. tr. (vsl. *skobiti saŭ *skobliti, ceh. skobliti, rus. skoblitĭ, a cĭoplĭ, a răzuĭ, rudă cu germ. schaben, lat. scabere, vgr. skapto. V. și scoabă). Adîncesc săpînd cu ceva ascuțit în lemn, peatră saŭ alt-ceva: a scobi o bucată de lemn ca să facĭ o lingură. A-țĭ scobi dințiĭ, a te scobi în dințĭ, a-țĭ curăța dințiĭ cu scobitoarea.
scobi vb. v. ADÎNCI. CĂSCA. CIOPLI. CRESTA. DESCHIDE. DEZGHIOCA. RĂZUI. RÎCÎI. SĂPA. SCOTOCI. SCRIJELI. SCULPTA. TĂIA. ZGÎRIA.
SCOBI vb. 1. a găuri, a perfora, a sfredeli, a străpunge, (înv. și reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluși, (Mold. și Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidiri. (A ~ într-un material dur.) 2. a excava, a săpa. (A ~ pămîntul.) 3. (MIN.) a hava. (A ~ într-un zăcămînt.) 4. a (se) măcina, a (se) mînca, a (se) roade, a (se) săpa. (Apa ~ malul.) 5. a se scormoni, (pop.) a se scociorî, (înv. și reg.) a se scorbeli, (reg.) a se scofeli. (Nu te mai ~ în nas!) 6. (reg.) a se scodoli. (Se ~ între dinți.)
SCOBIRE s. 1. găurire, găurit, perforare, perforat, perforație, scobit, sfredelire, sfredelit, străpungere, străpuns, (reg.) găunire, (Mold.) bortelire. (~ unui material dur.) 2. (MIN.) havare. (~ într-un zăcămînt.)
scobi, scobesc v. r. 1. a se căuta, a se scotoci în buzunare / în portofel etc. 2. a-și vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a se curăța 3. (d. femei) a face un avort (în special prin chiuretaj)

Scobire dex online | sinonim

Scobire definitie

Intrare: scobi (verb)
scobi verb verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: scobire
scobire substantiv feminin