Dicționare ale limbii române

3 intrări

14 definiții pentru sacret

SÂCRÉT, -EÁTĂ adj. v. secret.
SÂCRÉT, -EÁTĂ adj. v. secret.
SĂCRÉT, -EÁTĂ, săcreți, -te, adj. (Popular; și în formele secret, sicret, sîcret) 1. (Despre locuri, case) Pustiu, nelocuit. Ce vînturi te poartă prin locurile aceste secrete? RETEGANUL, P. II 65. Li se mai urîseră și lor prin cei codri săcreți. id. ib. I 45. Lung îi drumul și sîcret. ȘEZ. VI 122. 2. Afurisit, blestemat. Durerea acestor sîcrete ciolane. ȘEZ. II 20. ◊ (Substantivat, ca epitet pe lîngă un nume) Își mai astîmpărase puțin sicreata de foame. PAMFILE, S.T. 160. Vor scăpa de săcreata de cătănie. RETEGANUL, P. V 81. Luă arcul încordat, Cum e bun de săgetat, Ș-o sicreată De săgeată. La HEM 1487. ◊ (Substantivat, în imprecații) Mînca-te-ar sicreata, moarte, Rea ești și fără dreptate. MARIAN, Î. 281. Lasă-l sîcretului de tutun. ȘEZ. XIX 137. – Variante: secrét, -eátă, sicrét, -eátă, sîcrét, -eátă adj.
SÎCRÉT, -EÁTĂ adj. v. săcret.
SĂCRÉT adj. v. ascuns, deșert, dosit, dosnic, ferit, gol, izolat, lăturalnic, necălcat, necultivat, nelocuit, nepopulat, nestrăbătut, neumblat, pustiu, retras, sălbatic, singuratic, tainic, tăinuit, vid.
SĂCRÉT adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.
SĂCRÉTUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
sacrét, -ă, adj. (înv. și reg.) 1. primejdios. 2. drăcesc, diavolesc. 3. (substantivat, m.) diavol, drac.
săcret a. Mold. 1. primejdios: loc săcret; 2. drăcesc: lemn săcret. [Cf. lat. SECRETUS]. ║ m. necuratul: du-te la săcretu!
săcret adj., s. v. AFURISIT. BLESTEMAT. CÎINOS. HAIN. ÎNDRĂCIT. RĂU. TICĂLOS.
săcret adj. v. ASCUNS. DEȘERT. DOSIT. DOSNIC. FERIT. GOL. IZOLAT. LĂTURALNIC. NECĂLCAT. NECULTIVAT. NELOCUIT. NEPOPULAT. NESTRĂBĂTUT. NEUMBLAT. PUSTIU. RETRAS. SĂLBATIC. SINGURATIC. TAINIC. TĂINUIT. VID.
săcretul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.
săcrét, săcreată, adj. – 1. Pustiu, deșert (Papahagi, 1925). 2. Loc părăsit, predispus a fi bântuit de duhuri rele (Bilțiu, 1996). 3. Blestem; se folosește aproape numai în injurii: „du-te în săcreată! lasă-l în săcreată!” (Țiplea, 1906). „Ți-ai luat casă săcreată / Și te duci în lut cu pt’iatră” (Memoria, 2001: 70); „Mamă, nu-i lumea săcreată / Să nu mai găsesc o fată” (Ștețco, 1990: 138). Circulă cu aceste sensuri (arhaice) numai în Transilvania și Maramureș. – Lat. secretus „singuratic, izolat” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).
săcrét, săcreată, adj. – 1. Pustiu, deșert (Papahagi 1925). 2. Loc părăsit, predispus a fi bântuit de duhuri rele (Bilțiu 1996). 3. Blestem; se folosește aproape numai în injurii: „du-te în săcreată! lasă-l în săcreată!” (Țiplea 1906). „Ți-ai luat casă săcreată / Și te duci în lut cu pt’iatră” (Memoria 2001: 70). „Mamă, nu-i lumea săcreată / Să nu mai găsesc o fată” (Ștețco 1990: 138). Circulă cu aceste sensuri numai în Transilvania. – Lat. secretus, cf. alb. škretë.

Sacret dex online | sinonim

Sacret definitie

Intrare: sâcret
sâcret
Intrare: săcret
săcret
Intrare: sacret
sacret