sacát adj. – Rănit, vătămat, damblagit. – Var. mr. săcat. Tc. (arab.) sakat (Șeineanu, II, 304), cf. ngr. σαϰάτης, alb., bg., sb. sakat. – Der. sacatifsi, vb. (a schilodi), din ngr. σαϰατεύω, sec. XVIII, înv. (Gáldi 247); sacatlîc, s. n. (invaliditate), din tc. sakatlik.

sacát, -ă, adj. (înv.) vătămat; spetit (de muncă); bolnav, lovit; rănit; infirm.

sacăt adj. invar. (înv.) de calitate inferioară.

sacat a. vătămat (vorbind de vite): boul fiind sacat, la un picior rănit GR. AL. [Turc. SAKAT, spetit].

sacát, -ă adj. (turc. sakat, invalid, d. ar. sakyt, prost, josnic; ngr. sakatis; bg. sîrb. alb. sakat). Rar azĭ. Beteag, vătămat, invalid: un boŭ sacat.