RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor.

RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor.

RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj. Care răzvrătește, care îndeamnă la răzvrătire; instigator. Străbătu crescînd și un cîntec... aspru, dîrz, răzvrătitor. C. PETRESCU, A. R. 56. ◊ (Substantivat) Dar cine era-n capul răzvrătitorilor? ALECSANDRI, T. 1398. D-unde ies răzvrătitorii Și se scol să ne invite «La dreptate și frăție!». BOLLIAC, O. 205. Ce tot spui tu, frate păstor? Nu cumva ești răzvrătitor? TEODORESCU, P. P. 111.

răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre

răzvrătitór adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; f. sg. și pl. răzvrătitoáre

RĂZVRĂTITÓR s., adj. v. agitator, ațâțător, instigator, provocator, tulburător.

RĂZVRĂTITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival rar Care răzvrătește; care cheamă la răzvrătire. /a (se) răzvrati + suf. ~tor

răsvrătitor m. cel ce împinge la răzvrătire.

răzvrătitór, -oáre adj. Care face răscoală, agitator.

răzvrătitor s., adj. v. AGITATOR. AȚÎȚĂTOR. INSTIGATOR. PROVOCATOR. TULBURĂTOR.