RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj. (Rar) Care servește la actul fiziologic al respirației. Structura organelor ei răsuflătoare. ODOBESCU, S. I 463.

răsuflătór1 (rar) (-su-flă-) adj. m., pl. răsuflătóri; f. sg. și pl. răsuflătoáre

răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre

răsuflătór adj. m. (sil. -flă-), pl. răsuflătóri; f. sg. și pl. răsuflătoáre

răsuflătór (tub de evacuare) s. n. (sil. -flă-), pl. răsuflătoáre

RĂSUFLĂTÓR ~oáre n. 1) Tub de evacuare a gazelor dintr-un motor cu ardere internă. 2) metal. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme. /a răsufla + suf. ~tor