RĂBUFNEÁLĂ, răbufneli, s. f. Răbufnire. ♦ Suflu puternic; izbucnire. – Răbufni + suf. -eală.

RĂBUFNEÁLĂ, răbufneli, s. f. Răbufnire. ♦ Suflu puternic; izbucnire. – Răbufni + suf. -eală.

RĂBUFNEÁLĂ, răbufneli, s. f. 1. Zgomot surd și puternic; răbufnire. V. bufnitură. Se adăugau trilurile de flaut, răbufneala țoalelor scuturate, patefonul domnișoarei Sonia. C. PETRESCU, C. V. 49. 2. Suflu puternic; țîșnire, izbucnire. Răbufneala vîntului smulge flacăra opaițului, trîntește ușa la loc în încuietoare. C. PETRESCU, S. 58.

răbufneálă s. f., g.-d. art. răbufnélii; pl. răbufnéli

răbufneálă s. f., g.-d. art. răbufnélii; pl. răbufnéli

RĂBUFNEÁLĂ s. izbucnire, răbufnire, (rar) răbufnitură. (A avut o ~ nervoasă.)

răbufneálă f., pl. elĭ. Bufnitură violentă, izbitură de vînt: răbufnelile crivățuluĭ.

RĂBUFNEALĂ s. răbufnire, (rar) răbufnitură. (A avut o ~ de indignare.)