Dicționare ale limbii române

O definiție pentru runcu

RUNCU 1. Masiv deluros cu aspect de culme, situat în extremitatea de V a muscelelor Argelului, între văile Olt (la V) și Topolog (la E), alcătuit predominant din formațiuni sarmațiene și acvitaniene (gresii, marne, șisturi argiloase, cinerite). Alt. max.: 700 m. Acoperit cu păduri de fag și cu livezi. 2. Com. în jud. Dâmbovița, situată la poalele SE ale m-ților Bucegi, pe cursul superior al râului Ialomicioara; 4.642 loc. (2005). În satul Bădeni se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1820, reparată în 1880), iar în satul R. o biserică cu hramul Sf. Ignatie (1844-1845) și o biserică cu triplu hram – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Sf. Nicolae și Duminica Tomii (1844-1846). 3. Com. în jud. Gorj, situată în Depr. Subcarpatică Olteană, la poalele S ale m-ților Vâlcan, pe cursul superior al râului Jaleș; 5.550 loc. (2005). Expl. de calcar în satul Suseni). Pomicultură. Sanatoriu și muzeu etnografic (în satul Dobrița). În satul R. se află o biserică din sec. 17, atribuită Domniței Florica (fiica lui Mihai Viteazul). În arealul com. R.se află rezervațiile naturale Cheile Runcului (sau Sohodului, 350 ha), izbucul Jaleșul. 4. Com. în jud. Vâlcea, situată în V muscelelor Argeșului, la poalele S ale dealului Runcu, în zona de izvor a râului Sâminic; 1.134 loc. (2005). Pomicultură. Biserica Sfinții Voievozi (1577, renovată în 1855), în satul R.

Runcu dex online | sinonim

Runcu definitie